Scandalul dintre Danemarca și Grecia, soluționat de UE

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a criticat Danemarca pentru că nu a reușit să blocheze companiile locale să producă și să comercializeze brânzeturi marcate drept „feta” în afara blocului comunitar.

„Feta” a fost desemnată produs cu denumire de origine protejată (DOP) de către Executivul comunitar încă din 2002, ceea ce îi conferă protecţie legală în cele 27 de state membre UE. De aceea, în ultimii 20 de ani, numele „feta” a putut fi utilizat doar pentru brânzeturile produse în Grecia care respectă specificațiile tehnice. Cu toate acestea, Danemarca a continuat să producă și să exporte propria brânză „feta” în teritoriile non-UE.

În 2019, disputa s-a adâncit când Comisia Europeană a intentat un proces la curtea europeană de justiție împotriva Danemarcii, cu sprijinul Greciei și Ciprului. Autoritățile de la Copenhaga au argumentat că DOP nu ar trebui să îi prevină sau să îi împiedice pe producătorii danezi să folosească numele „feta” în produsele lor dacă acestea sunt destinate exclusiv exportului către țări terțe, unde Uniunea Europeană nu a încheiat încă un acord internațional prin care garantează protecția acestui nume.

Prin eşecul de a opri utilizarea denumirii ‘Feta’ pentru brânza destinată a fi exportată în ţările terţe, Danemarca a eşuat în îndeplinirea obligaţiilor care îi revin conform legislaţiei UE, au decis judecătorii de la CJUE.

Astfel, cea mai înaltă curte a spațiului intracomunitar a decis în favoarea Greciei, care consideră că brânza „feta” este parte din moștenirea sa culturală, fiind produsă de statul elen de peste 6.000 de ani.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că Danemarca trebuie să nu mai folosească această clasificare imediat. În caz contrar, Comisia Europeană ar putea cere daune financiare.

Vestea a fost aplaudată imediat la Atena.

Este o zi minunată pentru brânza autentică feta, a declarat Christos Apostolopoulos, liderul Asociației Industriilor Lactate din Grecia. Suntem foarte mulțumiți și încântați. Plângerile noastre au fost, în sfârșit auzite, a afirmat reprezentantul elen pentru The Guardian.

Grecia produce, anual, aproximativ 120.000 de tone de feta, potrivit Reuters citat de Agerpres.

Organizația noastră contribuie la 95% din totalul exporturilor din Grecia, a adăugat Apostolopoulos. Ce a făcut Danemarca este o fraudă. Singura cale prin care companiile daneze pot continua să comercializeze produsul este dacă îl etichetează drept brânză albă în saramură.

Danezii au comercializat propria feta din 1963, producând brânza din lapte de vacă pasteurizat. În Grecia, feta este produsă fie din lapte de oaie nepasteurizat sau o combinație de lapte de oaie și vacă. Producătorii eleni au identificat „feta” daneză chiar și pe rafturile din Australia, țară în care se află o comunitate semnificativă de greci.

Brânza lor a ajuns pe piețe din Orientul Mijlociu, Africa și Australia, a remarcat Apostolopoulos, care și-a exprimat temerea că multinaționalele daneze vor continua să producă brânză feta în unități din afara Uniunii Europene.

În ultimii ani, exporturile de brânză feta din Grecia au crescut dramatic, cu peste 65% din totalul producției fiind vândut în afara blocului comunitar.

Cred că putem acoperi și solicitările acestor piețe cu brânză feta autentică, a mai adăugat elenul. Este foarte important să începem discuțiile bilaterale cu țări ce găzduiesc aceste unități de producție ca să le fie foarte clar că vor încălca legile europene dacă vor continua să producă brânza feta contrafăcută.

Actualitate

Din aceiași categorie

EFSA stabilește priorități științifice pentru a ține pasul cu inovația alimentară

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) consideră că dezvoltarea...

Țările de Jos propun restricții pentru mai multe ingrediente botanice

Autoritățile olandeze au propus noi reguli pentru anumite plante...

Capcana rezultatului conform: aflați la 💠 ROASHOW 2026 ce ne spune, de fapt, un buletin de analiză

În industria alimentară, rezultatul „conform” este, firesc, rezultatul pe...

EFSA emite prima opinie pozitivă privind utilizarea CBD în alimentele din UE

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis pentru...

S-Acetyl Glutathione, evaluat favorabil de EFSA pentru utilizarea ca aliment nou în Uniunea Europeană

S-Acetyl Glutathione (SAG), propus de compania italiană Gnosis S.p.A....

EFSA confirmă siguranța sării de aspartam-acesulfam după reevaluarea îndulcitorului

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a finalizat reevaluarea...
spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Comisia Europeană și BEUC anunță încheierea unui dialog de trei ani cu giganții din industria băuturilor, care vor modifica mesajele de pe ambalaje pentru...
Vara toridă din nordul Italiei a pus la încercare fermele care produc laptele necesar uneia dintre cele mai cunoscute brânze europene. Temperaturile de 40°C,...
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis pentru prima dată o opinie pozitivă privind utilizarea cannabidiolului (CBD) într-un produs alimentar, într-un moment important...
Producătorii români din industria alimentară și a cărnii au la dispoziție mai puțin de două săptămâni pentru a se înscrie într-o structură europeană care...
Granițele dintre nutriția sportivă și alimentele obișnuite se estompează, iar acest lucru obligă brandurile specializate să își redefinească strategiile. Dacă până recent produsele destinate...