Efectul tratamentelor GLP-1 asupra comportamentului de consum
Extinderea tratamentelor din clasa GLP-1 modifică unul dintre parametrii fundamentali ai industriei alimentare: modelul de creștere bazat pe volum. Pentru producători, adaptarea nu înseamnă doar reducerea gramajului, ci și reproiectarea profilului nutrițional al produsului, astfel încât o cantitate mai mică să acopere aceleași nevoi de sațietate și aport de nutrienți relevanți pentru organism.
La nivel de portofoliu, unele companii dezvoltă deja categorii de produse poziționate explicit pentru acest segment de consumatori, prin etichetare de tip funcțional. Prin absența unui standard reglementat pentru aceste etichete se generează un risc de conformitate care necesită o evaluare atentă a compoziției integrale a produsului, nu doar a mesajului de marketing.
Green claims în curs de implementare
În paralel, segmentul produselor de tip snacking intră sub un regim de reglementare mai strict privind comunicarea mențiunilor de mediu. Cadrul normativ european în curs de implementare elimină posibilitatea utilizării unor formulări generice, de tipul „ecologic” sau „sustenabil”, în absența unei documentații care să susțină afirmația respectivă cu date verificabile și o metodologie transparentă.
Modificarea răspunde unei probleme identificate la nivelul pieței europene: o proporție semnificativă a mențiunilor de mediu utilizate în prezent în comunicarea comercială este considerată vagă, nesusținută sau dificil de verificat. Acest lucru implică pentru persoanele din industria alimentară, trecerea de la un model de comunicare declarativă la unul bazat pe conformitate. În acest caz, orice afirmație privind ambalajul, amprenta de carbon sau impactul asupra mediului va trebui susținută prin dovezi verificabile, ideal validate de o parte terță, sau eliminată din comunicarea de pe etichetă.
De ce este important pentru industria alimentară să înțeleagă noua ecuație a snacking-ului?
Află răspunsul la RO.aliment SHOW 2026, în ziua de 7 octombrie, zi dedicată sectoarelor de PANIFICAȚIE & PATISERIE & ZAHARURI & SNACKS de la Giorgiana Jelescu, fondatoarea companiei de consultanță QNORM, care va prezenta participanților tema „Noua ecuație a snacking-ului: GLP-1, sustenabilitate și noi reguli pentru ambalaje”.
Prezentarea va analiza modul în care aceste tendințe redesenează „ecuația” snackingului și ce oportunități creează pentru producători și retaileri: porții mai bine calibrate, valoare nutrițională mai mare, ambalaje optimizate și mențiuni credibile.
Despre Giorgiana Jelescu
Cu o experiență de aproape 2 decenii în managementul calității, dezvoltarea produselor mărci proprii și expertiza formulării și etichetării produselor alimentare și non-alimentare, dintre care 8 în departamentul de calitate al Real,- Hypermarket România (Metro Grup) și alți 9 ani în consultanță, Giorgiana Jelescu a fondat propria companie de consultanță, QNORM, în iunie 2023.
În iunie 2023, Giorgiana a pus bazele QNORM, o companie născută din dorința de a oferi soluții integrate și resurse esențiale sectorului de retail și FMCG. Alături de echipa sa de specialiști, Giorgiana Jelescu promovează o filozofie de business centrată pe claritate și suport proactiv, ajutând companiile să navigheze cu succes prin complexitatea reglementărilor naționale și globale și să transforme provocările legislative în avantaje competitive durabile.

Despre QNORM – partener de încredere pentru conformitate reglementată în FMCG
QNORM sprijină companiile FMCG să navigheze cerințele legislative complexe, naționale și internaționale, oferind servicii pe întreg ciclul de viață al produsului: verificarea etichetelor, adaptarea lor conform legislației, analiza compoziției, validarea textelor de marketing, etichetare multilingvă, managementul specificațiilor tehnice, dezvoltare de produs și analize senzoriale prin laboratorul propriu.
Ceea ce îi diferențiază pe cei de la QNORM față de restul pieței este combinația dintre expertiza locală și abilitatea de a opera pe piețe multiple, oferind soluții adaptate în peste 25 de limbi. Valorile fundamentale – acuratețe, inovație și flexibilitate – se reflectă în fiecare proiect, asigurând produse conforme, sigure și competitive, lansate rapid și cu încredere pe piață.
Profită de oportunitate și participă la ROASHOW 2026 – ediția aniversară de 10 ani unde ai să descoperi direcțiile care modelează industria alimentară: transparență, trasabilitate, funcționalitate, sustenabilitate, reformulare, digitalizare și valoare reală la raft.
Cui îi este adresat RO.aliment SHOW?
- producători și procesatori din industria alimentară
- furnizori de ingrediente, echipamente, tehnologii, ambalaje, laborator, logistică și servicii
- specialiști din producție, calitate, R&D, achiziții, marketing și management
- companii interesate de retail, listare, diferențiere și dezvoltare de produs
- autorități, universități, cercetători și asociații profesionale
Înscrierile la ROASHOW 2026 sunt deschise!
Rezervă-ți locul astăzi și explorează noi oportunități în industria alimentară!
PREZENTARE GENERALĂ PACHETE DE PARTICIPARE PROGRAM ROASHOW 2026
PARTENERI ROASHOW 2026













