Alimente donate, beneficii facilități fiscale

spot_img

Companiile ce vor dona alimente aflate aproape de data expirării vor beneficia de facilități fiscale, după ce propunerea legislativă a fost adoptată în unanimitate de Camera Deputaților, informează DC News.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea alin.(8) al art.270 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, precum şi modificarea Legii nr.217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, în scopul „creării cadrului propice organizării de reţele de plasare a alimentelor între donatori şi beneficiari şi de valorificare a produselor agroalimentare improprii consumului uman”, precizează raportul comisiei de specialitate.

Ce prevede noua lege

Operatorii economici care donează alimente beneficiază de facilităţile fiscale prevăzute la art.25 alin.(4) lit.c) pct.4 – 6 şi la art.270 alin.(8) lit.d) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Nu este cuprinsă în sfera de aplicare a TVA livrarea „alimentelor destinate consumului uman, cu data-limită de consum aproape de expirare, dacă transferul acestora este efectuat potrivit prevederilor legale privind diminuarea risipei alimentare”, mai prevede proiectul.

Pentru a beneficia de aceste facilități, transferul de alimente trebuie să fie realizat în baza unui contract încheiat cu respectarea prezentei legi. Alimentele transferate se consideră a face obiectul darului manual în sensul art.1011 alin.(4) din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, indiferent de valoare.

Cine poate beneficia

Beneficiarii donării de alimente trebuie să fie „operatorii din sectorul agroalimentar care desfăşoară activităţi înregistrate/autorizate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, ce răspund de respectarea legislaţiei din domeniul igienei alimentelor după preluarea acestora de la operatorii donatori”.

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul modifică şi
completează în mod corespunzător Normele metodologice de aplicare a Legii nr.217/2016
privind diminuarea risipei alimentare, republicată, aprobate prin Hotărârea Guvernului
nr.51/2019, precum şi Normele metodologice de aplicare a Legii nr.227/2015 privind Codul
fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1/2016, la propunerea Ministerului Finanţelor
Publice, a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a Autorităţii Naţionale Sanitar
Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Sursa: DC News

Actualitate

EHPM cere reguli UE mai pragmatice privind ambalajele și deșeurile din industria suplimentelor

Producătorii Europeni de Produse de Sănătate (EHPM) solicită ca...

Cum a ajuns CINAR să fie cel mai apreciat producător de Döner Kebab din România aflați participând la 🫐 ROASHOW 2026

CINAR Food Production, unul dintre cei mai importanți furnizori...

Kiwi-ul verde, primul fruct proaspăt cu afirmație de sănătate autorizată de Comisia Europeană

Kiwi-ul verde a devenit primul fruct proaspăt pentru care...

Tradiție, vânat și pește: ARCA intră în competiția Ora de bun gust ☀️premiile Gustul Ales 2026

Din natură, direct în farfurie! ARCA este mai mult...

Din aceiași categorie

spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Kiwi-ul verde a devenit primul fruct proaspăt pentru care Comisia Europeană a autorizat o afirmație de sănătate, după mai bine de 15 ani de...
Auchan România a atins pragul de 2 milioane de litri de ulei alimentar uzat colectați și trimiși spre reciclare de la lansarea programului său...
Utilizarea medicamentelor GLP-1 produce o transformare vizibilă în obiceiurile de cumpărături din Marea Britanie, unde gospodăriile care includ astfel de utilizatori au redus cheltuielile...
Piața ingredientelor destinate sănătății intestinale și produselor funcționale primește un nou impuls după ce Comisia Europeană a aprobat utilizarea Benicaros, o fibră prebiotică extrasă...
Contaminarea cu microplastice a devenit una dintre cele mai discutate probleme din industria alimentară modernă, afectând produse din toate categoriile, de la alimente procesate...