Anuga 2021 sub semnul „Transformării”

Anuga 2021, având ca temă de referință verbul „Transformă”, a depășit toate așteptările organizatorilor și vizitatorilor, având în vedere această perioadă post coronavirus. Cu peste 70.000 de vizitatori din 169 de țări și peste 4.600 de expozanți din 98 de națiuni, noua ediție a târgului a fost întâmpinată cu satisfacție, atât în rândul expozanților, cât și al vizitatorilor.

În acest fel, târgul mondial de referință pentru produsele alimentare și pentru băuturi, desfășurat la Köln între 9 și 13 octombrie a.c., a arătat că este posibil să se organizeze din nou târguri de această dimensiune. În această ediție, evenimentul a fost marcat de mesaje de sustenabilitate și de necesitatea transformării sistemului alimentar

Sub tema de referință „Transformă”, expozanții din întreaga lume au arătat că industria alimentară internațională face pași noi către realizarea unui sistem alimentar global mai durabil și mai eficient. Această evoluție este confirmată mai ales de creșterea semnificativă a segmentului produselor pe bază de plante sau produse pur vegetale, a produselor alternative proteice, precum și a noutăților care oferă un beneficiu suplimentar pentru sănătate. De asemenea, în domeniile clasice ale laptelui și produselor lactate, peștelui și cărnii, producătorii se angajează să producă în mod mai durabil, să țină cont de bunăstarea animalelor și de schimbările climatice.

„Anuga 2021 a demonstrat în mod impresionant că suntem obligați să urmărim energic calea transformării sistemului nostru alimentar. Numeroase noutăți de produse elaborate pe criterii de durabilitate care au fost prezentate aici, la Anuga, constituie o mărturie a capacității inovatoare a sectorului și îmi confirmă faptul că industria alimentară poate contribui eficient la reducerea emisiilor de efect de seră și în lupta împotriva schimbărilor climatice”, subliniază președintele Asociației Germane a Comerțului cu Alimente (BVLH), Friedhelm Dornseifer

92% dintre expozanți au venit din străinătate. Nivelul de internaționalizare în ceea ce privește vizitatorii a fost menținut. Potrivit organizației, expozanții au fost mai presus de toate, foarte mulțumiți de calitatea excelentă și de nivelul de pregătire al cumpărătorilor, precum și de interesul lor serios de a face afaceri din nou. Pentru a participa la târg, un număr mare de cumpărători cu capacitate decizională din lumea comerțului și a serviciilor alimentare au venit la Köln, inclusiv cumpărători relevanți din importante lanțuri comerciale.

Anuga 2021 digitală

Ca eveniment mixt, Anuga a oferit și anul acesta o platformă digitală pentru expozanți, vizitatori și reprezentanți ai mass-media. Alături de o muncă intensă de contacte comerciale, programul de evenimente și congrese desfășurat în mass-media digitală a trezit un mare interes, care a inclus un număr mare de conferințe, schimburi de opinii și prezentări ale unor experți cunoscuți și companii din sector. În total, s-au desfășurat 353 de evenimente cu peste 6.380 de minute de difuzare pe parcursul a trei zile de târg.

Bilanț

4.643 de companii din 98 de țări au participat la Anuga 2021 pe o suprafață expozițională de 244.400 de metri pătrați. Dintre aceștia, 400 de expozanți au fost din Germania și 4.243 din străinătate . Următoarea ediție Anuga va avea loc în perioada 7-11 octombrie 2023.

„Suntem foarte mulțumiți de acest rezultat, care subliniază importanța globală a Anuga și încrederea acordată în noi ca o companie corectă. Mai mult, ne arată că Germania, ca loc de desfășurare a târgului, continuă să își mențină poziția de lider atractiv în cadrul unei concurențe globale “, a declarat Gerald Böse, președintele Consiliului de administrație al Koelnmesse GmbH.

Din România, au participat la ediția din acest an un număr de 22 de expozanți: S. C. European Drinks S.A., SC Boromir Ind., Ocean Fish SRL, SC Croco SRL, European Food, S.C. Natural S.R.L., Prefera Foods S.A., All Nuts Srl, FERMA CU OMENIE SRL, FUENTE DE LA SALUD VASMAR SRL, Grande Dolceria Srl., LIDYA WALNUTS SA, Zone International Trading SRL, SC Verdino Green Foods SRL, Certinvest, SC MANDY FOODS INTERNATIONAL SRL, SC CALIPSO SRL, ROMVELIA PRODCOM SRL, DAFRANKA GLOBAL S.R.L. și S.C. International Fresh Drinks S.R.L..

Actualitate

Zece ingrediente esențiale, o singură regiune: fragilitatea lanțurilor alimentare

Ciocolata, crema de alune, vanilia sau șofranul ajung pe...

AVI-GIIS intră în competiția „Ora de bun gust” ☀️ Premiile Gustul Ales 2026 cu două produse „Ca Altădată!”

Crearea și răspândirea rețetelor tradiționale pentru produsele din carne...

Comisia Europeană și BEUC: Danone se alătură lui Nestlé și Coca-Cola în reformularea etichetării

Comisia Europeană și BEUC anunță încheierea unui dialog de...

Plasticul nereciclat a costat România peste 5 miliarde de lei în mai puțin de cinci ani

România a plătit peste 5 miliarde de lei la...

Integrity Food Cert devine unul dintre puținii furnizori din România autorizați să livreze cursuri IFS în industria alimentară

Recunoaşterea oficială din partea IFS Academy plasează compania într-o...

Din aceiași categorie

EFSA stabilește priorități științifice pentru a ține pasul cu inovația alimentară

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) consideră că dezvoltarea...

Țările de Jos propun restricții pentru mai multe ingrediente botanice

Autoritățile olandeze au propus noi reguli pentru anumite plante...

Capcana rezultatului conform: aflați la 💠 ROASHOW 2026 ce ne spune, de fapt, un buletin de analiză

În industria alimentară, rezultatul „conform” este, firesc, rezultatul pe...

EFSA emite prima opinie pozitivă privind utilizarea CBD în alimentele din UE

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis pentru...

S-Acetyl Glutathione, evaluat favorabil de EFSA pentru utilizarea ca aliment nou în Uniunea Europeană

S-Acetyl Glutathione (SAG), propus de compania italiană Gnosis S.p.A....

EFSA confirmă siguranța sării de aspartam-acesulfam după reevaluarea îndulcitorului

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a finalizat reevaluarea...
spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Recunoaşterea oficială din partea IFS Academy plasează compania într-o poziție de referință pe piața locală a formării profesionale în siguranța alimentară — un domeniu...
Personalizarea nutriției, proteinele de calitate, sănătatea metabolică, fermentația și inteligența artificială se numără printre tendințele care vor influența industria alimentară și a băuturilor în...
Tradiția și inovația se întâlnesc adesea în moduri neașteptate, iar când o fac cu respect și pasiune, rezultatul este o experiență senzorială complexă. Exact...
Produsele din carne și lactate impun cerințe ridicate în ceea ce privește identificarea, trasabilitatea și rezistența etichetelor pe întregul lanț de aprovizionare. De la...
Monitorizarea atentă, prevenția și controlul microbiologic sunt esențiale pentru menținerea unor standarde ridicate de siguranță alimentară. Pentru că, în industria alimentară, siguranța nu se...