Fabrica de iaurt Danone lansează prima ediție de vară a programului de vizite After School la Danone

De mai bine de 24 de ani, în fabrica Danone din București se fac iaurturi cu care au crescut generații. Și de mai bine de 10 ani, în cadrul programului „Acasă la Danone”, mii de școlari trec, anual, pragul fabricii pentru a vedea cum laptele provenit de la fermierii și gospodarii locali devine iaurt.

Anul acesta compania lansează prima ediție a programului de vară „After School la Fabrica Danone”. Evenimentul dedicat publicului larg reprezintă o continuare a sesiunilor de vizite în fabrică pentru grădinițe și școli care se desfășoară pe parcursul anului școlar. Cererea tot mai mare de a afla cum este produs iaurtul cu care au crescut generații de copii a determinat compania să extindă programul pentru toate vârstele de consumatori, pe perioada sezonului de vară.

În cadrul vizitelor, toți cei interesați pot afla cum laptele proaspăt colectat de la fermele gospodarilor români ajunge în fabrica Danone și care este procesul prin care acesta se transformă zilnic în peste 1 milion de iaurturi simple, cu fructe sau cu cereale, pentru toate gusturile.

În plus, consumatorii pot să afle răspunsurile la toate curiozitățile direct de la echipa Danone: de la ce conține rețeta iaurtului preferat, la întregul proces prin care trece laptele pentru obținerea produsului final, și până la cum este asigurată calitatea și siguranța alimentară. Pe lângă experiența educativă, vizitatorii se vor putea bucura de o întâlnire cu roboții Spider Man, Vasilică, Vasilică cel Mic și Gemenii Arcil.

Pentru înscrieri, cei interesați trebuie să completeze formularul disponibil la adresa www. danone.ro/acasa-la-danone/ cu data și intervalul orar preferat, în categoria „Afterschool la Danone”. O vizită poate acomoda maximum 30 de persoane pe slot și durează 60 de minute, iar în cazul în care un anumit interval orar nu mai este disponibil, consumatorii pot trimite un e-mail la adresa comunicare.ro@danone.com pentru a fi adăugați pe lista de așteptare.

Întrebările și informațiile suplimentare pot fi adresate la adresa de e-mail comunicare.ro@danone.com.
Adresa fabricii Danone România este: Strada Nicolae Cânea nr. 96, sector 2 București 

 Despre Danone România

Danone a achiziționat fabrica de lactate Miorița din București în anul 1996, iar până în acest moment au fost investiți aproximativ 90 milioane euro pentru modernizarea și retehnologizarea acesteia. În prezent, 1 milion de iaurturi sunt distribuite către consumatorii români, dar și către alte 13 piețe europene. Danone România procesează anual peste 60.000 tone de litri de lapte, din care aproximativ 90% este lapte românesc. Numai anul trecut, compania a colectat lapte proaspăt de la 22 de ferme mari și peste 220 de gospodari.

Danone este prezent pe piața românească cu produse lactate proaspete, produse pe bază de plante (Alpro), precum și cuprodusele alimentare pentru bebeluși și nutriție specializată (Aptamil, Milupa).

***

Actualitate

Zece ingrediente esențiale, o singură regiune: fragilitatea lanțurilor alimentare

Ciocolata, crema de alune, vanilia sau șofranul ajung pe...

AVI-GIIS intră în competiția „Ora de bun gust” ☀️ Premiile Gustul Ales 2026 cu două produse „Ca Altădată!”

Crearea și răspândirea rețetelor tradiționale pentru produsele din carne...

Comisia Europeană și BEUC: Danone se alătură lui Nestlé și Coca-Cola în reformularea etichetării

Comisia Europeană și BEUC anunță încheierea unui dialog de...

Plasticul nereciclat a costat România peste 5 miliarde de lei în mai puțin de cinci ani

România a plătit peste 5 miliarde de lei la...

Integrity Food Cert devine unul dintre puținii furnizori din România autorizați să livreze cursuri IFS în industria alimentară

Recunoaşterea oficială din partea IFS Academy plasează compania într-o...

Din aceiași categorie

EFSA stabilește priorități științifice pentru a ține pasul cu inovația alimentară

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) consideră că dezvoltarea...

Țările de Jos propun restricții pentru mai multe ingrediente botanice

Autoritățile olandeze au propus noi reguli pentru anumite plante...

Capcana rezultatului conform: aflați la 💠 ROASHOW 2026 ce ne spune, de fapt, un buletin de analiză

În industria alimentară, rezultatul „conform” este, firesc, rezultatul pe...

EFSA emite prima opinie pozitivă privind utilizarea CBD în alimentele din UE

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis pentru...

S-Acetyl Glutathione, evaluat favorabil de EFSA pentru utilizarea ca aliment nou în Uniunea Europeană

S-Acetyl Glutathione (SAG), propus de compania italiană Gnosis S.p.A....

EFSA confirmă siguranța sării de aspartam-acesulfam după reevaluarea îndulcitorului

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a finalizat reevaluarea...
spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Comisia Europeană și BEUC anunță încheierea unui dialog de trei ani cu giganții din industria băuturilor, care vor modifica mesajele de pe ambalaje pentru...
Danone anunță numirea lui Konrad Kowalik în funcția de Managing Director pentru Europa Centrală începând cu luna iulie 2026. În noul său rol, acesta...
Granițele dintre nutriția sportivă și alimentele obișnuite se estompează, iar acest lucru obligă brandurile specializate să își redefinească strategiile. Dacă până recent produsele destinate...
Sistemul european de etichetare nutrițională Nutri-Score, utilizat pe scară largă în mai multe state din UE, ajunge în centrul unei dispute juridice de amploare. Grupul...
Piața iaurturilor bogate în proteine din Statele Unite a devenit scena unei confruntări de proporții între doi dintre cei mai importanți jucători din industrie....