România a importat legume în valoare de 516 mil. de euro în 2019

spot_img

Pe tot parcursul anului 2019, țara noastră a importat legume în valoare de 516 milioane de euro, arată rezultatele unui studiu realizat de Cooperativa Ţara Mea, citate de Agerpres.

Cele mai importate produse au fost legumele congelate, cartofii, morcovii, legumele păstăi uscate şi tomatele. Importurile de legume au fost efectuate inclusiv în perioada iulie – august 2019, când producția locală este la cote maxime.

„N-ar fi nici o problemă, spun specialiştii, dacă exporturile în aceeaşi perioadă ar fi mult mai mari decât importurile (…) Din păcate, producătorii de legume români, sunt concuraţi puternic şi chiar în plin sezon de importuri. Şi nu vorbim neapărat de legume proaspete, ci şi de legume congelate, care, în iulie 2019 de exemplu, au avut cea mai mare pondere în total importuri realizate de ţara noastră. Se importă de toate, iar cel mai grav, acest lucru se întâmplă inclusiv în perioadele în care există marfă românească din abundenţă. Ori, cel care suferă, în primul rând, este producătorul român, care de multe ori rămâne cu marfa nevândută”, susţin realizatorii studiului.

Doar în iulie 2019, România a importat 25.635 tone de legume, în valoare de 20,6 milioane de euro. Pentru această lună, cele mai mari importuri s-au consemnat la legumele congelate, cartofii, morcovii, legumele păstăi uscate, tomatele şi ceapa.

În august, România a importat 25.097 de tone de legume, în iulie 25.635 tone, în iunie 32.804 de tone şi în septembrie 34.249 de tone.

În acelaşi timp, aprilie a fost luna cu cele mai mari importuri (96.631 tone), în timp ce, în august, au fost înregistrate cele mai mici volume importate, respectiv 25.097 de tone, reiese din studiul de specialitate, care citează datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

Datele INS

În 2019, importurile de legume au atins 740.000 de tone, în valoare de 516 milioane de euro, raportat la 678.318 tone şi o valoare de 424,3 milioane de euro, în 2018, arată statistica oficială. Principalii furnizori de legume au fost Olanda şi Polonia, cu peste 10.000 de tone, urmate de Turcia, Germania, Franţa, Grecia, Ungaria, Spania, Italia şi Egipt.

În 2019, exporturile au atins 121.000 de tone, în valoare de 95,6 milioane de euro.
Anul trecut, România a produs 3,57 milioane de tone de legume, în scădere faţă de anul anterior, când se înregistraseră 3,7 milioane de tone.

Despre Cooperativa Țara Mea

Cooperativa Ţara Mea cuprinde circa 940 de fermieri membri, cu activităţi, pornind de la cultivarea legumelor, procesarea lactatelor şi până la producţia de carne de porc şi pasăre. În prezent, Kaufland România este principala „piaţă de desfacere” a cooperativei, fiind livrată o gamă largă de produse ce cuprinde legume şi fructe, conserve, carne de porc, carne de pasăre, ouă, lactate, brânzeturi, produse de morărit şi panificaţie etc.

Sursa: Agerpres

Actualitate

EHPM cere reguli UE mai pragmatice privind ambalajele și deșeurile din industria suplimentelor

Producătorii Europeni de Produse de Sănătate (EHPM) solicită ca...

Cum a ajuns CINAR să fie cel mai apreciat producător de Döner Kebab din România aflați participând la 🫐 ROASHOW 2026

CINAR Food Production, unul dintre cei mai importanți furnizori...

Kiwi-ul verde, primul fruct proaspăt cu afirmație de sănătate autorizată de Comisia Europeană

Kiwi-ul verde a devenit primul fruct proaspăt pentru care...

Tradiție, vânat și pește: ARCA intră în competiția Ora de bun gust ☀️premiile Gustul Ales 2026

Din natură, direct în farfurie! ARCA este mai mult...

Din aceiași categorie

spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Figuri-cheie ale lanțului trofic european - ediția 2025, publicată în decembrie, urmărește parcursul alimentelor noastre de la fermă la furculiță. Publicația acoperă întregul lanț...
Artesana a devenit un reper de necontestat al lactatelor artizanale din România, o poziție câștigată nu prin scurtături, ci prin respectarea riguroasă a principiului...
Uniunea Europeană intră într-o nouă etapă a luptei cu poluarea cu plastic, iar primele efecte vor fi vizibile chiar din luna august. Un regulament recent...
Oamenii de știință trag semnale de alarmă din cauza substanțelor chimice din alimentele obișnuite. Numai în ultimele 12 luni, emulgatorii au fost asociați cu leziunile...
Industria cărnii a fost tema principală a celei de-a doua zile a RO.aliment SHOW 2025, care a reunit cercetători, reprezentanți ai industriei alimentare și...