Green Deal – Farm to Fork Strategy | Impactul asupra etichetării alimentelor

Giorgiana Jelescu, Managing Director NSF International România, va susține în cadrul ESE 2021, o prezentare pe tema: “Green Deal – Farm to Fork Strategy – impactul asupra etichetării alimentelor”. Strategia propusă de UE implică noi abordări cu privire la informarea consumatorului, reducerea risipei alimentare și adoptarea unor diete sănătoase și durabile.

Comisia Europeană propune o transformare esențială a economiei și a societății UE, pentru a atinge obiectivele climatice stabilite. La 14 iulie 2021, Comisia Europeană a adoptat o serie de propuneri menite să adapteze politicile UE în domeniul climei, energiei, transporturilor și fiscalității, pentru a reduce cu cel puțin 55 % până în 2030 emisiile nete de gaze cu efect de seră, față de nivelurile din 1990.

Această reducere a emisiilor în cursul următorului deceniu este esențială pentru ca Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050 și pentru concretizarea Pactului verde european. Scopul acestor propuneri este de a pregăti toate sectoarele economiei UE pentru a face față acestei provocări. Ele îi permit UE să avanseze în direcția îndeplinirii obiectivelor sale climatice până în 2030 într-un mod echitabil, eficient din punctul de vedere al costurilor și competitiv.

Strategia Farm to Fork este una dintre temele centrale ale Green Deal. Acesta abordează provocările sistemelor alimentare durabile și recunoaște legăturile inextricabile dintre oamenii – societăți – o planetă sănătoasă. Strategia este, de asemenea, esențială pentru agenda Comisiei pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) ale Națiunilor Unite. O trecere la un sistem alimentar durabil poate aduce beneficii de mediu, sănătate și sociale, poate oferi câștiguri economice și poate asigura redresarea durabilă.

Principalele capitole incluse în această strategie sunt: asigurarea unei producțiii alimentare durabile, asigurarea securității alimentare, stimularea practicilor durabile de procesare a alimentelor, în comert cu amănuntul, ospitalitate și servicii alimentare, promovarea consumului alimentar durabil și facilitarea trecerii la diete sănătoase și durabile, reducerea pierderilor și a risipei de alimente, combaterea fraudei alimentare în lanțul de aprovizionare cu alimente, activarea tranziției și cercetare, inovare, tehnologie și investiții.

Prezentarea se va concentra pe implicatiile prezente și viitoare ale acestei strategii în etichetarea alimentelor, precum și ce pot face operatorii din industria alimentară pentru a fi pregătiți și a utiliza aceste noi prevederi în folosul consumatorului.

DESPRE NSF Internațional

DESPRE NSF Internațional este o organizație independentă, cu o vechime de 77 de ani de activitate, care este dedicată a fi cel mai important furnizor global de soluții de gestionare a riscurilor în materie de sănătate publică și siguranță, în timp ce deservește interesele tuturor părților interesate, și anume consumatorii, comunitatea de afaceri și agențiile guvernamentale.

Ca și organizație independentă, NSF oferă clienților săi o gamă largă de servicii prin testarea produselor, audit, consultanță, instruire, servicii de consultare a consumatorilor și servicii de asistență tehnică.

NSF Internațional este organizația globală, lider în furnizarea de servicii pentru asigurarea siguranței și calității alimentelor pe care le consumăm, a apei pe care o bem, a suplimentelor alimentare pe care le folosim și a mediului în care trăim.

NSF oferă atât expertize tehnice (cum ar fi managementul etichetelor și al specificațiilor, dezvoltarea produselor marcă proprie și a rețetelor, auditul furnizorilor), cât și servicii de market research (adică cercetarea pieței, analize senzoriale).

NSF susține operatorii din industria alimentară prin asigurarea conformității produselor și etichetelor, cu reglementările în vigoare, prin: verificarea conformității rețetei și a ingredientelor, determinarea declarației nutriționale, revizuirea completă a etichetei pentru a asigura conformitatea cu reglementările naționale și europene, verificarea conformității mențiunilor de sănătate și nutriționale, consultanță specifică în materie de legislație aplicabilă etichetării produselor.

DETALII LA:

Giorgiana Jelescu | Managing Director | Romania | T : +40 722692780  |  E: mailto:GJelescu@nsf.org

NSF Romania  | Compasului Street, No 8, 1st floor, Ap.2 | Bucharest | RO | www.nsfinternationalfood.eu

Actualitate

Din aceiași categorie

EFSA stabilește priorități științifice pentru a ține pasul cu inovația alimentară

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) consideră că dezvoltarea...

Țările de Jos propun restricții pentru mai multe ingrediente botanice

Autoritățile olandeze au propus noi reguli pentru anumite plante...

Capcana rezultatului conform: aflați la 💠 ROASHOW 2026 ce ne spune, de fapt, un buletin de analiză

În industria alimentară, rezultatul „conform” este, firesc, rezultatul pe...

EFSA emite prima opinie pozitivă privind utilizarea CBD în alimentele din UE

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis pentru...

S-Acetyl Glutathione, evaluat favorabil de EFSA pentru utilizarea ca aliment nou în Uniunea Europeană

S-Acetyl Glutathione (SAG), propus de compania italiană Gnosis S.p.A....

EFSA confirmă siguranța sării de aspartam-acesulfam după reevaluarea îndulcitorului

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a finalizat reevaluarea...
spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Organizațiile de susținere a consumatorilor solicită Uniunii Europene să accelereze revizuirea normelor alimentare și să introducă reguli mai stricte privind etichetarea alimentelor, produsele ultraprocesate...
Dacă în anii trecuți sustenabilitatea și dietele restrictive dominau discursul public, anul acesta direcția de consum este dictată de gustări, arome intense și alimente...
Robert F. Kennedy Jr., secretarul desemnat al Departamentului de Sănătate și Servicii Umane din SUA, a lansat un avertisment dur pentru giganții industriei alimentare....
Consumatorii se confruntă tot mai des cu o provocare neașteptată: dificultatea de a descifra etichetele produselor alimentare. Consumatorii sunt „amețiți” de multitudinea de tipuri de...
Producătorii de alimente și băuturi s-ar putea confrunta cu presiuni suplimentare dacă sunt adoptate recomandările de etichetare făcute într-un raport către CE. Se așteaptă ca,...