Organizațiile de susținere a consumatorilor solicită Uniunii Europene să accelereze revizuirea normelor alimentare și să introducă reguli mai stricte privind etichetarea alimentelor, produsele ultraprocesate și marketingul adresat copiilor.
SAFE – Safe Food Advocacy Europe – avertizează că legislația actuală lasă consumatorii expuși afirmațiilor înșelătoare, aplicării deficitare a legii și unor practici comerciale agresive, cu un impact disproporționat asupra familiilor cu venituri mici și a celor cu copii. Mesajul vine într-un moment în care legislatorii europeni pregătesc decizii majore privind etichetarea pe partea din față a ambalajului, noile tehnici genomice (NGT) și reglementarea alimentelor ultraprocesate.
Într-un interviu acordat Euractiv, Floriana Cimmarusti, secretar general al SAFE, a subliniat că mandatul actual al UE ar trebui să livreze „o etichetare mai bună și mai clară, o aplicare mai strictă a legislației privind pesticidele și garanții reale pentru agricultura ecologică”.
Etichetarea „naturalului”, în centrul criticilor SAFE
Una dintre principalele nemulțumiri ale organizației vizează utilizarea termenului „natural” pe produse care conțin ingrediente sintetice. SAFE consideră că această practică intră în contradicție cu regulamentul european privind informarea consumatorilor, care prevede că informațiile despre alimente nu trebuie să inducă în eroare în privința naturii, compoziției sau originii produselor.
Floriana Cimmarusti a explicat că problema a fost documentată încă din 2020, când organizația a realizat cercetări de teren în mai multe state europene. Ulterior, un sondaj realizat în 2024 a arătat că 85% dintre respondenți consideră că produsele care conțin ingrediente sintetice nu ar trebui să fie prezentate ca fiind naturale.
În locul unei definiții juridice a termenului „natural”, pe care SAFE o consideră dificil de realizat, organizația propune o definiție clară a termenului „sintetic” și interzicerea utilizării mențiunii „natural” pe produsele care conțin astfel de ingrediente. Potrivit reprezentanților SAFE, afirmațiile de pe partea din față a ambalajului influențează în special familiile aflate în dificultate socio-economică, care se bazează mai mult pe indicii vizuale rapide decât pe listele detaliate de ingrediente.
ESE – Etichetare Siguranță Etică – ediția 10, 11-12 martie 2026, Hotel Sheraton București
Etichete frontale obligatorii și reguli armonizate la nivelul UE
SAFE susține introducerea unei abordări mult mai ferme și armonizate la nivel european. Organizația consideră că actualul sistem, bazat pe o combinație de scheme voluntare și reguli aplicate neuniform, creează confuzie și reduce eficiența protecției consumatorilor.
Printre prioritățile pentru perioada 2026–2027 se numără etichetarea obligatorie pe partea din față a ambalajului pentru alimentele bogate în grăsimi, zahăr și sare, după modelul implementat în Chile, etichetarea clară pentru organismele modificate genetic și culturile obținute prin noi tehnici genomice, precum și eliminarea efectivă a afirmațiilor înșelătoare privind ingredientele naturale.
SAFE invocă exemplul chilian, unde introducerea etichetării frontale în 2016 a dus la reducerea consumului de sare, zahăr și grăsimi și la reformularea multor produse. Organizația consideră că informațiile simple și vizibile contribuie nu doar la sănătate publică, ci și la incluziune, în special în rândul copiilor din medii defavorizate, unde nivelul de alfabetizare nutrițională este mai scăzut.
Obezitatea, recunoscută oficial ca boală
În planul politicilor de sănătate, SAFE propune ca UE să urmeze exemplul Italiei și să recunoască oficial obezitatea ca boală. Organizația susține garantarea tratamentului pentru afecțiunile asociate obezității în sistemele publice de sănătate, cu costuri minime pentru pacienți, inclusiv acces la medicamente și programe de sprijin, precum consilierea pentru sănătatea mintală.
Această abordare este văzută ca parte a unui pachet mai larg de măsuri care să combine prevenția, informarea și accesul echitabil la tratament.
Aplicarea legii, punctul slab al politicilor de mediu
Pe componenta de mediu, SAFE atrage atenția că problema majoră nu este lipsa normelor, ci aplicarea deficitară a acestora în statele membre. În cazul risipei alimentare, organizația a salutat recenta directivă europeană, dar consideră că obiectivele naționale voluntare nu sunt suficiente pentru a produce schimbări semnificative.
În domeniul pesticidelor, sunt criticate derogările acordate prea ușor pentru substanțe interzise și nivelul scăzut de control. SAFE solicită eliminarea posibilității de utilizare „în caz de urgență” a pesticidelor interzise, în contextul modificării Regulamentului (CE) nr. 1107/2009.
De asemenea, organizația cere claritate privind revizuirea regulamentului REACH și semnalează cazul acrilamidei, substanță cancerigenă pentru care UE operează în continuare cu praguri de atenuare, nu cu limite maxime obligatorii, ceea ce ridică semne de întrebare asupra aplicării principiului precauției.
Alimentele ultraprocesate și efectele „cocktail” ale aditivilor
În privința alimentelor ultraprocesate, SAFE consideră că disputele legate de definiție nu ar trebui să eclipseze consensul științific privind asocierea dintre consumul ridicat și efectele negative asupra sănătății. Organizația pune accent atât pe gradul de procesare, cât și pe formulare, propunând utilizarea anumitor aditivi ca markeri pentru identificarea acestor produse.
SAFE susține introducerea unui sistem de taxare pentru alimentele care depășesc anumite praguri de aditivi, cu scopul de a stimula reformularea produselor. Un punct sensibil rămâne lipsa evaluărilor privind efectele cumulative ale mai multor aditivi consumați simultan, așa-numitele efecte „cocktail”. Reprezentanții organizației avertizează că un copil poate consuma zeci de aditivi într-o singură zi, fără ca impactul combinat să fie suficient studiat.
Marketingul alimentar către copii, vizat de restricții
SAFE consideră că marketingul agresiv al alimentelor nesănătoase către copii reprezintă o problemă majoră de sănătate publică. Organizația menționează expunerea constantă a copiilor la reclame, personaje animate și promoții pentru produse bogate în sare, zahăr și grăsimi.
Printre măsurile considerate fezabile politic se numără etichetele obligatorii pe partea din față a ambalajelor, restricții pentru publicitatea TV și online, limitarea plasării produselor în supermarketuri, interzicerea promoțiilor cu personaje celebre și restricții privind vânzarea anumitor produse, precum băuturile energizante, către minori.
Inegalități sociale și accesul la alimente sănătoase
SAFE subliniază că diferențele dintre familiile din zonele prospere și cele din zonele defavorizate sunt semnificative. Lipsa timpului, presiunile economice și deficitul de cunoștințe împing multe familii către alimente ieftine, adesea ultraprocesate. Programele de alfabetizare alimentară și inițiativele dedicate meselor sănătoase sunt considerate esențiale pentru reducerea acestor decalaje.
Trasabilitatea NGT, o linie roșie pentru SAFE
În ceea ce privește noile tehnici genomice, organizația avertizează asupra riscurilor generate de eliminarea cerințelor de etichetare și trasabilitate pentru anumite categorii de culturi. SAFE consideră că acest lucru ar putea afecta agricultura ecologică, transparența pentru consumatori și monitorizarea mediului, prin creșterea riscului de contaminare încrucișată.
Poziția organizației este menținerea obligațiilor actuale de etichetare și trasabilitate pentru toate NGT-urile, similar regimului aplicat organismelor modificate genetic, ca măsură de protejare a încrederii și a dreptului de a alege al consumatorilor.












