Confuzie și opoziție pe piața brânzeturilor – „BBQLOUMI” vs „HALLOUMI”

0

Curtea anulează hotărârea Tribunalului potrivit căreia marca colectivă rezervată brânzeturilor cipriote nu se opune înregistrării ca marcă a Uniunii Europene a semnului „BBQLOUMI” pentru brânzeturile unui producător bulgar. Cauza este trimisă spre rejudecare Tribunalului, care va trebui să examineze dacă există un risc de confuzie pentru consumatori în ceea ce privește originea produselor desemnate de semnul BBQLOUMI.

Foundation for the Protection of the Traditional Cheese of Cyprus named Halloumi este titulara mărcii colective a Uniunii Europene HALLOUMI, înregistrată pentru brânzeturi. Marca colectivă a Uniunii Europene este un tip de marcă a Uniunii Europene specifică, desemnată drept colectivă la data depunerii și destinată să distingă produsele sau serviciile membrilor asociației titulare a acesteia de cele ale altor întreprinderi. Întemeindu-se pe această marcă colectivă, titularul său a formulat opoziție la înregistrarea ca marcă a Uniunii Europene a semnului figurativ care cuprinde elementul verbal „BBQLOUMI”, solicitată de o societate bulgară în special pentru brânzeturi. Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), însărcinat cu examinarea cererilor de înregistrare a mărcilor Uniunii Europene, a respins această opoziție pentru motivul că nu exista un risc de confuzie cu privire la originea produselor între marca solicitată BBQLOUMI și marca colectivă anterioară HALLOUMI. În aceste condiții, titularul mărcii colective în cauză a atacat această decizie a EUIPO la Tribunalul Uniunii Europene, care, după ce a constatat că respectiva marcă avea un caracter distinctiv redus deoarece termenul „halloumi” desemnează un tip de brânză, a reținut, de asemenea,lipsa riscului de confuzie1.

În Hotărârea din 5 martie 2020, Foundation for the Protection of the Traditional Cheese of Cyprus named Halloumi/EUIPO (C-766/18P), Curtea, sesizată cu un recurs împotriva hotărârii Tribunalului, s-a pronunțat mai întâi cu privire la aplicabilitatea în cauzele referitoare la o marcă anterioară colectivă a jurisprudenței care stabilește, pentru mărcile individuale ale Uniunii Europene, criteriile în raport cu care trebuie apreciat riscul de confuzie, în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind marca Uniunii Europene.

În această privință, Curtea a statuat că, în cazul în care marca anterioară este o marcă colectivă, a cărei funcție esențială este de a distinge produsele sau serviciile membrilor asociației titulare a acesteia de cele ale altor întreprinderi, riscul de confuzie trebuie înțeles ca fiind riscul ca publicul să creadă că produsele sau serviciile vizate de marca anterioară și cele vizate de marca solicitată provin toate de la membrii asociației care este titularamărcii anterioare sau, eventual, de la întreprinderi legate din punct de vedere economic de acești membri sau de această asociație.

În continuare, titularul mărcii colective în cauză susținea că respectivul caracter distinctiv al
mărcii anterioare ar trebui apreciat în mod diferit atunci când această marcă este o marcă
colectivă a Uniunii Europene. Curtea a respins acest argument arătând că cerința caracterului distinctiv se aplică și mărcilor colective ale Uniunii Europene. Astfel, articolele 67-74 din Regulamentul privind marca Uniunii Europene, referitoare la mărcile colective ale Uniunii Europene, nu prevăd nicio dispoziție contrară. În consecință, mărcile colectivetrebuie să aibă în orice caz un caracter distinctiv, indiferent dacă este intrinsec sau dobândit prin utilizare. În plus, Curtea a precizat că articolul 66 alineatul (2) din regulament nu constituie o excepție de la această cerință a caracterului distinctiv.

Astfel, era necesar să se examineze dacă gradul redus de similitudine
a mărcilor în conflict este compensat de gradul mai ridicat de similitudine sau chiar de identitatea produselor desemnate de aceste mărci. Întrucât aprecierea efectuată de Tribunal nu îndeplinește cerința unei aprecieri globale care să țină seama de interdependența factorilor relevanți, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept.

Acțiunea în anulare are ca obiect anularea acelor acte ale instituțiilor Uniunii care sunt contrare dreptului Uniunii. Cu respectarea anumitor condiții, statele membre, instituțiile europene și particularii pot sesiza Curtea de Justiție sau Tribunalul cu o acțiune în anulare. Dacă acțiunea este întemeiată, actul este anulat. Instituția autoare a actului trebuie să ia măsuri pentru a elimina eventualul vid juridic creat prin anularea acestuia.