Artesana – cei care aduc amintirile dragi în farfurie – vin la Gustul Ales 2024 cu două produse care îți evocă vacanțele de la bunici

spot_img

Artesana înscrie în competiția celor mai bune produse alimentare românești, “Ora de bun gust” 2024 două dintre specialitățile sale din lapte românesc integral, neomogenizat.

Artesana sunt artizanii și povestitorii laptelui pur, românesc. Păstrătorii unui gust care trăiește și respiră în ritmul naturii. De peste 12 ani, au învățat să recunoască semnele anotimpurilor în fiecare strop de lapte, în fiecare zi și lună a anului. Natura, cu toate miracolele ei, îmbogățește gustul laptelui cu un parfum unic, ca un dar pentru cei care știu să-l aprecieze. Și tocmai această magie a naturii o păstrează în produsele lor, ambalate cu grijă, mereu în sticlă – gustul anotimpurilor, al florilor de pe câmp și al ierbii proaspete”, arată reprezentanții Artesana.

Smântâna Artesana – 320g

Așa este smântâna de la artizanii laptelui Artesana: cremoasă, cu un gust intens și bogat, densă, grasă, aproape solidă, dar totuși atât de fină încât o poți savura oricând, în orice fel. Obținută din lapte neomogenizat, smântâna Artesana aduce înapoi, doar prin simpla degustare, amintiri dragi sau creează unele noi. Fie că e vorba de sarmale cu smântână la masa de sărbători acasă, papanași cu smântână savurați pe o terasă alături de prieteni, ori o ciorbă groasă de fasole verde, îmbogățită cu o lingură generoasă de smântână, sau pur și simplu o felie de pâine coaptă în cuptorul bunicii, acoperită din belșug cu smântână. Un deliciu simplu și hrănitor, bogat în vitaminele D și B12, fără coloranți, conservanți sau lapte praf.

 

Ingrediente: 100% lapte românesc integral de vacă, pasteurizat la temperatură blândă, fermenți lactici selecționați.

Iaurt de băut Artesana – 350ml

Așa este iaurtul de la artizanii laptelui Artesana: cu un gust autentic, răcoritor și gata de savurat, fie simplu, fie ca ingredient în diverse preparate și gustări. Bogat în calciu, proteine și vitamina B12, acest iaurt nu doar protejează stomacul, ci și îmbunătățește digestia, contribuind astfel la întărirea imunității. Când guști iaurtul Artesana pentru prima dată, închide ochii și lasă-te purtat înapoi la vacanțele din copilărie, la bunici. Este 100% la fel ca iaurtul pe care îl pregăteau ei. Noi facem la fel, lăsând laptele să prindă cheag direct în borcănelele din sticlă Artesana. Fără coloranți, conservanți sau lapte praf.

Ingrediente: 100% lapte românesc integral de vacă, pasteurizat la temperatură blândă, fermenți lactici selecționați.

Despre Artesana

Povestea Artesana a început oficial în 2007, când, inspirați de gustul unei bucăți de brânză de capră maturată adusă de un prieten din Spania, Alina și Daniel Donici au decis că vor să producă și ei astfel de lactate, cu gust natural, curat, care le aducea aminte de copilărie. Nu s-a întâmplat ca în basme, peste noapte și nici nu a fost o călătorie lipsită de provocări. Dimpotrivă. Cu toate acestea, nu au renunțat. În 2012, în Tecuci, Galați, a fost inaugurată prima fabrică Artesana. Acolo, din lapte furnizat de fermieri atent aleși, care încă își mai lasă animalele să pască pe pășuni oricând este posibil, au fost produse primele lactate Artesana – brânză de capră maturată ori cremoasă și iaurt din lapte de vacă.

Au urmat alți ani de muncă, presărați cu momente grele, dar povestea Artesana a continuat. Gama de produse s-a diversificat. Acum, cei care iubesc lactatele artizanale găsesc în magazine smântâna Artesana, dar și iaurt (simplu sau cu fructe), sana, kefir, cremă de brânză, brânzeturi maturate și lapte de vacă sau de capră. Toate ambalate în recipiente de sticlă. Întotdeauna de sticlă. Ca pe vremuri.

În 2023, primei fabrici i s-a alăturat o a doua. Pentru că cererea de produse Artesana devenise atât de mare încât o singură fabrică nu mai putea face față.

Cum au ajuns aici? Care le e secretul? Calitatea superioară a produselor, ingredientele simple, rețetele tradiționale autentice, standardele stricte de siguranță și calitate, grija pentru clienți, dragostea pentru bunătatea laptelui românesc, respectul pentru dărnicia naturii. Plus multă muncă și „încăpățânarea” de a nu face compromisuri nici măcar în momentele grele.

Actualitate

EHPM cere reguli UE mai pragmatice privind ambalajele și deșeurile din industria suplimentelor

Producătorii Europeni de Produse de Sănătate (EHPM) solicită ca...

Cum a ajuns CINAR să fie cel mai apreciat producător de Döner Kebab din România aflați participând la 🫐 ROASHOW 2026

CINAR Food Production, unul dintre cei mai importanți furnizori...

Kiwi-ul verde, primul fruct proaspăt cu afirmație de sănătate autorizată de Comisia Europeană

Kiwi-ul verde a devenit primul fruct proaspăt pentru care...

Tradiție, vânat și pește: ARCA intră în competiția Ora de bun gust ☀️premiile Gustul Ales 2026

Din natură, direct în farfurie! ARCA este mai mult...

Din aceiași categorie

spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Din 2012, Artesana aduce gustul pur și autentic pe mesele românilor, devenind un pilon important în rândul producătorilor de lactate artizanale. Secretul brandului constă...
Piața alimentelor funcționale continuă să se extindă, pe măsură ce consumatorii caută produse care oferă beneficii pentru sănătate dincolo de gust și valoarea nutritivă...
La Galați, în perioada 4-7 octombrie, RO.aliment SHOW sărbătorește 10 ani de ediții alături de parteneri care și-au construit reputația, cu răbdare, pas cu...
Sistemul european de etichetare nutrițională Nutri-Score, utilizat pe scară largă în mai multe state din UE, ajunge în centrul unei dispute juridice de amploare. Grupul...
Piața iaurturilor bogate în proteine din Statele Unite a devenit scena unei confruntări de proporții între doi dintre cei mai importanți jucători din industrie....