„Alimentele noi”, legalitatea comercializării pe piața europeană

Inovarea în domeniul alimentar poate veni uneori cu surprize. Conform Regulamentului nr. 2283/2015 privind alimentele noi, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 258/97 al Parlamentului European și al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1852/2001 al Comisiei, alimentul nou este definit ca „orice aliment care nu a fost utilizat pentru consumul uman la un nivel semnificativ pe teritoriul Uniunii înainte de 15 mai 1997, indiferent de data aderării statelor membre la Uniune”.

Prin urmare, orice aliment care se încadrează în una din definiţiile prevazute in Art 3 (2) (a) al Regulamentului mentionat mai sus, înainte de punerea pe piaţa europeană, inclusiv pe cea din Romania, trebuie sa fie autorizat de catre Comisia Europeana

In cazul în care operatorii economici din sectorul alimentar nu sunt siguri ca produsul pe care doresc sa-l puna pe piata se incadreaza in domeniul de aplicare al prezentului regulament, pot consulta statul membru pentru stabilirea statutului de aliment nou, in conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/456 al Comisiei din 19 martie 2018.

Mai multe informații despre subiect veți putea găsi în prezentarea “Alimente Noi, legalitatea comercializarii pe piata europeana”, susținută de doamna Daniela Nuta, medic primar INSP Bucuresti la RO.aliment SHOW 2021, în cadrul webinarului dedicat suplimentelor alimentare din ziua de 19 mai 2021, online pe ZOOM.

PRINDE ACUM ULTIMELE ZILE DE INSCRIERI >>> FORMULAR DE PARTICIPARE SI TARIFE

DESPRE RO.ALIMENT SHOW 2021 > fost Ingredients SHOW!

RO.aliment SHOW reprezintă PLATFORMA ideală pentru diseminarea informațiilor despre: 🥐materii prime, 🧂 ingrediente,🥨 ambalare,🌭procesare,🥛 siguranța alimentelor,🍼 calitate,🍩certificari,🍶 alimente noi,🍷 produse finite inovatoare, 🥯 cercetare, 🍓 produse organice,🧃 formulare și reformulare de produse, 🍻 tehnologii,🍦 igienă, 🍭 echipamente, ☕ teste de laborator, 🍵 studii de piață,🍒 legislatie, 🍇CSR, 🍄 sustenabilitate,🍰transfer tehnologic, cât și a felului în care acestea pot influența industria alimentară și a suplimentelor alimentare.

RO.aliment SHOW va avea loc în perioada 17 – 21 mai 2021 și se va desfășura în mediul online, din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus.

Alăturați-vă liderilor din sectorul alimentar, al băuturilor si al suplimentelor alimentare pentru a dezbate provocările cu care se confruntă industria și a împărtăși lecțiile și soluțiile lor. Identificați noi tendințe și strategii de gestionare a datelor pentru a adăuga plus valoare produselor dumneavoastră dar și pentru a consolida integritatea mărcii dvs.

CĂTRE FORMULAR DE ÎNSCRIERE ROA SHOW 2021

Liderii din sectorul alimentar, al băuturilor si al suplimentelor alimentare se întâlnesc online în perioada 17-21 mai 2021 pentru a face schimb de experiență, pentru a-și împărtăși lecțiile și cele mai recente soluții și idei industriei de procesare si productie dar și pentru a dezbate pe tema provocărilor și beneficiilor momentului.

SALVEAZĂ evenimentul în CALENDAR

NU RATA CEL MAI COMPLEX EVENIMENT AL ANULUI DEDICAT NOUTĂȚILOR DIN INDUSTRIA ALIMENTARĂ ȘI A SUPLIMENTELOR ALIMENTARE – ÎNSCRIE-TE ACUM!

▶▶▶ PARTENERII SI SUSTINATORII CONFERINTEI RO.ALIMENT SHOW

 

Actualitate

Zece ingrediente esențiale, o singură regiune: fragilitatea lanțurilor alimentare

Ciocolata, crema de alune, vanilia sau șofranul ajung pe...

AVI-GIIS intră în competiția „Ora de bun gust” ☀️ Premiile Gustul Ales 2026 cu două produse „Ca Altădată!”

Crearea și răspândirea rețetelor tradiționale pentru produsele din carne...

Comisia Europeană și BEUC: Danone se alătură lui Nestlé și Coca-Cola în reformularea etichetării

Comisia Europeană și BEUC anunță încheierea unui dialog de...

Plasticul nereciclat a costat România peste 5 miliarde de lei în mai puțin de cinci ani

România a plătit peste 5 miliarde de lei la...

Integrity Food Cert devine unul dintre puținii furnizori din România autorizați să livreze cursuri IFS în industria alimentară

Recunoaşterea oficială din partea IFS Academy plasează compania într-o...

Din aceiași categorie

EFSA stabilește priorități științifice pentru a ține pasul cu inovația alimentară

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) consideră că dezvoltarea...

Țările de Jos propun restricții pentru mai multe ingrediente botanice

Autoritățile olandeze au propus noi reguli pentru anumite plante...

Capcana rezultatului conform: aflați la 💠 ROASHOW 2026 ce ne spune, de fapt, un buletin de analiză

În industria alimentară, rezultatul „conform” este, firesc, rezultatul pe...

EFSA emite prima opinie pozitivă privind utilizarea CBD în alimentele din UE

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis pentru...

S-Acetyl Glutathione, evaluat favorabil de EFSA pentru utilizarea ca aliment nou în Uniunea Europeană

S-Acetyl Glutathione (SAG), propus de compania italiană Gnosis S.p.A....

EFSA confirmă siguranța sării de aspartam-acesulfam după reevaluarea îndulcitorului

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a finalizat reevaluarea...
spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) consideră că dezvoltarea unor competențe științifice specializate este esențială pentru evaluarea noilor tehnologii alimentare, precum carnea cultivată și...
Autoritățile britanice fac un nou pas pentru dezvoltarea industriei alimentelor cultivate din celule. Agenția pentru Standarde Alimentare (FSA) și Food Standards Scotland (FSS) au...
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a emis o opinie pozitivă privind siguranța β-NMN (mononucleotidul nicotinamidă) al EffePharm, plasând acest aliment nou în raza...
Dacă există un om care se află între un aliment nou și cea mai mare piață de consum din lume, acela este Dr. Nikolaus...
Noua strategie a Comisiei privind științele vieții propune să accelereze un proces de aprobare extenuant. Noua strategie a Comisiei Europene  pentru științele vieții , publicată...