Mediafax susține că închiderea piețelor aflate în spațiu închis s-a făcut fără un studiu de impact asupra economiei și consumatorului.
„Ministerul Agriculturii nu are studii privind numărul sau traficul din pieţele agro-alimentare româneşti ori vânzările pe care le au. Câţi oameni vor fi afectaţi de măsura luată de guvernanţi? Unde să-şi ducă marfa? Care vor fi pierderile?”, scriu jurnaliștii de la Mediafax.
Ce măsuri au luat reprezentanții Pieței Obor
„Avem 250 de producători şi 200 de agenţi economici în piaţă, unde să se ducă? În spatele unor producători mai sunt încă trei, patru familii. Intrările şi ieşirile sunt separate, avem culoare distincte, am pus garduri de fier pe părţile laterale ale pieţei, am pus protecţie panouri plexiglas la fiecare tarabă şi avem dezinfectant peste tot. Nu am avut niciun caz pozitiv de COVID-19 şi nu considerăm că aici ar putea exista focare”, spun reprezentanţii Pieţei Obor.
Potrivit Mediafax, miercuri este cea mai aglomerată zi, când un client achită în medie 50 de lei producătorilor din piață. La un trafic mediu de 10.000 de oameni, vânzările zilnice se ridică la 500.000 de lei şi cele lunare se ridică la 15 milioane de lei.
Sursa: Mediafax











