UE a redus estimările privind recolta de porumb din acest sezon

spot_img

Uniunea Europeană şi-a redus estimările privind recolta de porumb din acest sezon la 65,8 milioane de tone, ceea ce înseamnă că va fi cea mai mică recoltă după cea din 2018/2019.

Cifrele ar putea fi revizuite în concordanță cu evoluția din teren, informează AGERPRES.

Semănat primăvara, porumbul este afectat de lipsa de precipitaţii pe măsură ce Europa se luptă cu valuri succesive de caniculă. Trei sferturi din teritoriul României, cel mai mare producător european de porumb, este afectat de diferite grade de secetă, în timp ce Franţa, al doilea mare cultivator, a înregistrat cea mai secetoasă lună iulie din istorie. Fermierii din unele părţi din Estul Germaniei ar putea pierde întreaga recoltă.

„Weekend-ul trecut am văzut lanuri unde porumbul îmi ajungea la genunchi. În mod normal, în această perioadă a anului trebuia să aibă o înălţime de 2,5 metri”, spune Helmut Messner, preşedintele Asociaţiei cultivatorilor de porumb din Germania.

Culturile de porumb ale Europei sunt cea mai recentă victimă a secetei care a redus semnificativ şi nivelul apelor într-o serie de râuri importante, precum Rinul, Ronul, Dunărea şi Po. În consecință, irigațiile și navigația au fost paralizate, fiind reduse astfel transporturile de cărbune şi producţia centralelor nucleare din Franţa, tocmai într-un moment când Europa vrea să îşi reducă dependenţa de gazele naturale ruseşti.

„Sezonul acesta era unul în care porumbul european urma să aibă o importanţă crescută pentru a acoperi golul în aprovizionare creat de situaţia din Ucraina. Însă în condiţiile în care culturile de porumb din UE au de suferit, iar estimările de producţie sunt revizuite, aprovizionarea cu cereale va fi supusă la noi presiuni”, susţine Peter Collier, analist la CRM AgriCommodities.

Seceta afectează şi alte sectoare. De exemplu, în Germania nivelul apelor Rinului este atât de redus încât companiile de utilităţi şi firmele din sectorul chimiei au probleme în a transporta materiale pe râu dinspre Marea Nordului în amonte. În aceste condiţii, trebuie să se îndrepte spre moduri de transport mai scumpe precum cel feroviar sau rutier.

Actualitate

EHPM cere reguli UE mai pragmatice privind ambalajele și deșeurile din industria suplimentelor

Producătorii Europeni de Produse de Sănătate (EHPM) solicită ca...

Cum a ajuns CINAR să fie cel mai apreciat producător de Döner Kebab din România aflați participând la 🫐 ROASHOW 2026

CINAR Food Production, unul dintre cei mai importanți furnizori...

Kiwi-ul verde, primul fruct proaspăt cu afirmație de sănătate autorizată de Comisia Europeană

Kiwi-ul verde a devenit primul fruct proaspăt pentru care...

Tradiție, vânat și pește: ARCA intră în competiția Ora de bun gust ☀️premiile Gustul Ales 2026

Din natură, direct în farfurie! ARCA este mai mult...

Din aceiași categorie

spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Schimbările climatice nu mai reprezintă o amenințare îndepărtată pentru sectorul alimentar european. Efectele lor sunt deja vizibile, iar valurile de căldură tot mai frecvente...
Valurile de căldură din această vară au accentuat seceta în mai multe regiuni ale Europei, punând presiune pe producția agricolă și pe resursele de...
Schimbările climatice și instabilitatea lanțurilor de aprovizionare accelerează cursa pentru alternative la cacao, cafea, orez și alte culturi esențiale. Industria alimentară mondială intră într-o nouă...
De la o singură masă pe zi la un Maserati: povestea fermierului care s-a îmbogățit din foie gras. Foie gras-ul, una dintre cele mai cunoscute...
Autoritățile sanitare din Franța trag un semnal de alarmă privind expunerea populației la cadmiu, un metal greu cu efecte grave asupra sănătății. Într-un raport...