30% dintre copiii din România nu consumă fructe zilnic

Un nou studiu de piață a relevat că doi din trei copii din România mănâncă dulciuri zilnic și că 30% nu consumă fructe în fiecare zi.

Studiul efectuat de Reveal Marketing Research a colectat date de la părinți cu vârste de peste 25 de ani, implicaţi în alimentaţia copiilor lor, informează Agerpres.

Astfel, 65% dintre respondenții care au copii cu vârsta de până la 14 ani au afirmat că aceștia consumă dulciuri zilnic. 22% dintre cei intervievați au recunoscut că cei mici mănâncă dulciuri de două – trei ori pe zi. În acelaşi timp, 3 din 10 părinţi susţin că copiii lor nu consumă fructe proaspete zilnic sau aproape zilnic.

La întrebarea despre tipurile de alimente pe care obişnuiesc să le ofere copiilor, 52% dintre respondenţi au indicat gustările sărate (chipsuri, sticksuri) şi 49% produsele semipreparate de tipul mezelurilor sau crenvurştilor.

Cât de des consumă copiii alimente procesate

52% dintre părinţi au declarat că cei mici consumă produse procesate o dată pe săptămână sau mai des, iar 12% admit că obişnuiesc în mare şi foarte mare măsură să mănânce alimente procesate în locul celor proaspete. Totodată, 56% dintre părinţi consideră că alimentele procesate sunt nesănătoase, principalele mâncăruri de acest tip menţionate spontan fiind mezelurile, lactatele şi produsele de tip fast-food.

În ceea ce priveşte tipurile de mâncăruri preferate de copiii românilor intervievaţi, ciorba se clasifică pe primul loc (45%), urmată de mâncarea gătită şi cartofii sub diverse forme de preparare (35%, respectiv 34%), în timp ce pentru micul dejun cei mai mulţi preferă cerealele cu lapte (73%). Dulciurile, croissantele şi produsele de patiserie revin în prim plan atunci când se discută despre gustările dintre mese pe care le aleg copii.

De asemenea, 43% dintre părinţi au declarat că cei mici consumă băuturi carbogazoase o dată pe săptămână sau mai des, iar dintre aceştia 14% aleg sucuri în locul apei pentru hidratare. Dintre cei intervievaţi, procente importante susţin ca au aproape mereu în casă dulciuri (41%), produse semipreparate (31%) şi băuturi non-alcoolice carbogazoase (19%).

Deşi 69% dintre părinţi se declară conştienţi de faptul că obiceiurile lor de consum influenţează comportamentul alimentar al copilului, doar 35% dintre aceştia îşi caracterizează stilul de viaţă ca fiind unul „mai degrabă sănătos”.

Studiul a fost realizat la comanda Asociaţiei pentru Responsabilitate Socială “Plan B” şi Kaufland România, de compania de cercetare de piaţă Reveal Marketing Research, în perioada 25 august – 5 septembrie, pe un eşantion reprezentativ naţional de 801 respondenţi, eroarea de eşantionare fiind de +/- 3,5%.

Actualitate

Zece ingrediente esențiale, o singură regiune: fragilitatea lanțurilor alimentare

Ciocolata, crema de alune, vanilia sau șofranul ajung pe...

AVI-GIIS intră în competiția „Ora de bun gust” ☀️ Premiile Gustul Ales 2026 cu două produse „Ca Altădată!”

Crearea și răspândirea rețetelor tradiționale pentru produsele din carne...

Comisia Europeană și BEUC: Danone se alătură lui Nestlé și Coca-Cola în reformularea etichetării

Comisia Europeană și BEUC anunță încheierea unui dialog de...

Plasticul nereciclat a costat România peste 5 miliarde de lei în mai puțin de cinci ani

România a plătit peste 5 miliarde de lei la...

Integrity Food Cert devine unul dintre puținii furnizori din România autorizați să livreze cursuri IFS în industria alimentară

Recunoaşterea oficială din partea IFS Academy plasează compania într-o...

Din aceiași categorie

EFSA stabilește priorități științifice pentru a ține pasul cu inovația alimentară

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) consideră că dezvoltarea...

Țările de Jos propun restricții pentru mai multe ingrediente botanice

Autoritățile olandeze au propus noi reguli pentru anumite plante...

Capcana rezultatului conform: aflați la 💠 ROASHOW 2026 ce ne spune, de fapt, un buletin de analiză

În industria alimentară, rezultatul „conform” este, firesc, rezultatul pe...

EFSA emite prima opinie pozitivă privind utilizarea CBD în alimentele din UE

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis pentru...

S-Acetyl Glutathione, evaluat favorabil de EFSA pentru utilizarea ca aliment nou în Uniunea Europeană

S-Acetyl Glutathione (SAG), propus de compania italiană Gnosis S.p.A....

EFSA confirmă siguranța sării de aspartam-acesulfam după reevaluarea îndulcitorului

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a finalizat reevaluarea...
spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Utilizarea medicamentelor GLP-1 produce o transformare vizibilă în obiceiurile de cumpărături din Marea Britanie, unde gospodăriile care includ astfel de utilizatori au redus cheltuielile...
Piața ingredientelor destinate sănătății intestinale și produselor funcționale primește un nou impuls după ce Comisia Europeană a aprobat utilizarea Benicaros, o fibră prebiotică extrasă...
Contaminarea cu microplastice a devenit una dintre cele mai discutate probleme din industria alimentară modernă, afectând produse din toate categoriile, de la alimente procesate...
Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază, prelungită până la finalul anului 2026, provoacă reacții puternice din partea marilor comercianți. Reprezentanții retailerilor susțin că...
Ediția de primăvară a Colectei Naționale de Alimente, ajunsă la cea de-a 14-a ediție și desfășurată în perioada 20-22 martie, a demonstrat încă o...