Maratonul Nutriție. Nutrienți. Sănătate 2023 îți oferă șansa să îl întâlnești pe Acad. Prof. ALEXANDRU VLAD CIUREA – Doctor în Științe Medicale, membru de onoare al Academiei Române, membru al Academiei de Științe Medicale, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România, DR. HONORIS CAUSA: titlu acordat de 6 Universități din Romania, Director Științific Spitalul Clinic SANADOR.
Profesorul Alexandru Vlad CIUREA va aduce în atenția participanților la MNNS 2023 o temă extrem de importantă privind sănătatea:
”Importanța alimentației sănătoase, a apei și a mediului în dezvoltarea și performanța creierului uman”.
Studii din întreaga lume au demonstrat că alimentele și apa influențează genotipul și fenotipul într-un mod decisiv fiind sursa sau vectorul unei game variate de boli.
Prof. A.V CIUREA va dezbate în cadrul prezentării sale problema actuală majoră a alimentației sănătoase și impactul acestuia asupra dezvoltării sistemului nervos referindu-se mai ales la tineri și perioada intrauterină. Modificările genomului uman prin alimentație, apă și mediu pot fi în astfel de circumstanțe imprevizibile și ireversibile.
Dezvoltarea corpului uman depinde mai ales de factori genetici. Acestea depind la randul lor de o serie de factori nutritivi, factori de mediu si posibile agresiuni externe nociceptive. Perioada teratogenă maximă se întinde din a 2-a săptămână de sarcină până în a 30-a săptămână, creierul fiind cel mai sensibil organ predispus la leziuni. Celula nervoasă este foarte sensibilă la agenții teratogene. Nutrițiile trebuie alese cu atenție pentru a permite cel mai bun curs de dezvoltare a organismului și în special a sistemului nervos. Organismele tinere până la vârsta de 20 de ani trebuie protejate de factorii otrăvitori din alimente și din mediul extern. Studii din întreaga lume au demonstrat că alimentele și apa influențează genotipul și fenotipul într-un mod decisiv fiind sursa sau vectorul unei game variate de boli.
Invitatul special al acestei ediții de Maraton pledează împotriva culturii mall-urilor, sau a efectelor otrăvitoare ale consumului de alcool, tutun, droguri, radiații etc. prezentând avantajele oferite de alimentația naturală și utilizarea mai multor remedii pe bază de plante. Invitatul nostru subliniază faptul că toate ființele umane sunt interconectate și că fiecare dintre noi are potențialul de a-și influența partenerii prin ceea ce gândește. În final, Profesorul Alexandru V. Ciurea insistă asupra problemelor de alimentație promovând alimentele naturale și prezentând în paralel riscurile și posibilele consecințe ale alimentelor modificate genetic.
Te aștetăm la un eveniment dedicat sănătății, stării de bine și informării din surse sigure cu privire la subiecte ca anti-aging sau nutriția ciclului de viață.
🌿 CE ESTE NOU LA ACEASTĂ EDIȚIE?
- Locația aleasă: malul mării, cadrul perfect pentru diversitate și relaxare
-
EXPERIENȚELE propuse vă activează toate simțurile:
- Degustare de vinuri, salamuri și brânzeturi
- Sesiune Yoga Activ/Pilates
- Excursie tematică la podgoriile Murfatlar
- Masaj – Yoga facial
- Atelier de gătit cu nutriționist Ramona Tomuță & Chef Janoș Balogh
🌿 INFORMAȚII UTILE GASIȚI ACCESÂND LINK-URILE DE MAI JOS:
PREZENTARE GENERALĂ
AGENDĂ ȘI SPEAKERI
TARIFE DE PARTICIPARE
https://www.roaliment.ro/academy/inscriere-maratonul-nns-2023/












