SUA: Consumer Reports vs NCA. Este ciocolata „sigură de consumat”?

Ciocolata neagră „poate fi contaminată cu plumb și cadmiu, două metale grele legate de probleme grave de sănătate”, a avertizat Consumer Reports săptămâna aceasta, făcând referire la testarea din 2022 a 23 de mărci de ciocolată de pe piața SUA; în timp ce Asociația Națională a Cofetarilor reafirmă siguranța produselor.

Raportul actualizat publicat în această săptămână a testat 48 de produse de pe piața SUA, din șapte categorii, inclusiv ciocolată neagră, pudră de cacao, chipsuri de ciocolată, batoane de ciocolată cu lapte, amestecuri pentru brownie, prăjituri de ciocolată și ciocolată caldă. Raportul include produse de la mărci precum Hershey’s și Ghirardelli; de la retaileri naționali precum Costco, Target, Trader Joe’s, Walmart și Whole Foods; și producători de specialitate precum Droste și Navitas.

Consumer Reports a menționat că expunerea la metale grele este legată de suprimarea sistemului imunitar, probleme de reproducere, leziuni renale și hipertensiune arterială, împreună cu întârzierile de dezvoltare la copii și la viitoarele mame.

Raportul a precizat că cele două metale sunt concentrate cel mai mult în cacao, ingredientul care îi conferă ciocolatei aroma caracteristică, și a constatat că alte formate de cacao, de la pudră de cacao la ciocolată cu lapte, conțin „cantități variate” de plumb și cadmiu.

Mostrele de ciocolată neagră conțin, în general niveluri mai ridicate de metale grele decât ciocolata cu lapte, fiecare produs testat conținând însă „cantități detectabile” de plumb și cadmiu, potrivit dr. James E. Rogers, director și șef interimar al testării siguranței produselor, la Consumer Reports.

Consumer Reports și-a bazat concliziile raportului pentru cadmiu și plumb pe nivelurile standard acceptate pentru metalele grele, prevăzute de legislația din California și a constatat că 71% dintre batoanele de ciocolată neagră „au fost peste nivelurile acceptate pentru plumb, cadmiu sau ambele”.

„Șaisprezece dintre cele 48 de produse au avut cantități peste nivelul de îngrijorare relevă Consumer Reports pentru cel puțin unul dintre metalele grele – în unele cazuri de peste două ori limita acceptată – dar am găsit opțiuni mai sigure în fiecare categorie de produse din ciocolată”, a spus el.

Batoanele de ciocolată neagră premium Perugina au conținut cea mai mare cantitate de plumb; în timp ce batonul de ciocolată Evolved Signature Dark 72% Cacao a fost testat cu conținut ridicat atât de plumb, cât și de cadmiu; și Sam’s Choice Dark Chocolate 72% Cacao au prezentat niveluri ridicate de cadmiu.

Datorită conținutului diluat de cacao al ciocolatei cu lapte, aceasta tinde să aibă un conținut mai mic de metale grele decât ciocolata neagră, a declarat Consumer Report. Nu au existat niveluri ridicate pentru niciun metal pentru batoanele de ciocolată cu lapte cuprinse în studiu. Din bucățile de ciocolată și pudrele de cacao care au fost testate, doar două au depășit limita de plumb.

Din cele șase amestecuri de ciocolată fierbinte care au fost testate, patru „au depășit limita acceptată la plumb”. În timp ce un brownie și două amestecuri pentru prăjituri „au depășit limita la plumb a legislației californiene”.

Consumer Reports a remarcat că, în timp ce unele dintre produsele testate au arătat niveluri mai scăzute de metale grele, dimensiunile porțiilor ar trebui luate în considerare atunci când sunt consumate.

Organizația sugerează ca producătorii să se aprovizioneze cu cacao din regiuni cu „nivel scăzut de cadmiu în sol” și recomandă „îmbunătățirea procedurilor de recoltare, procesare și curățare a cacao” pentru a reduce expunerea la metale grele în produse.

Asociația Națională a Cofetarilor din SUA reafirmă că ciocolata și cacao sunt sigure pentru consum

Ca răspuns la articolul Consumer Reports, Asociația Națională a Cofetariilor (NCA) a afirmat că ciocolata și cacao sunt sigure pentru a fi consumate, citând raportul comun din 2023 al As You Sow, o organizație non-profit care susține responsabilitatea socială corporativă, care a constatat că în boabele de cacao prezența cadmiului vine din sol, în timp ce plumbul apare după recoltare în timpul procesului de uscare, fermentație și transport, atunci când boabele umede sunt expuse la sol și praf.

În 2022, NCA a răspuns studiului inițial al Consumer Reports despre nivelurile ridicate de metale grele, afirmând că „Liniile directoare ale Oficiului pentru Evaluarea Riscurilor pentru Sănătatea Mediului din California (OEHHA) citate în studiul Consumer Reports nu sunt standarde de siguranță alimentară”.

În plus, NCA a afirmat acordul industriei de ciocolată și cacao la acordul California Proposition 65, „care a stabilit niveluri de concentrație stabilite atât pentru plumb, cât și pentru cadmiu, care înlocuiesc MADL-urile OEHHA pentru cacao și produse de ciocolată”.

„Siguranța alimentelor și calitatea produselor rămân prioritățile noastre cele mai înalte și rămânem dedicați să fim transparenți și responsabili din punct de vedere social”, a scris NCA într-un comunicat.

Grupul comercial a remarcat că, „consumatorii înțeleg că ciocolata și bomboanele sunt delicii ocazionale”, referindu-se la Sondajul național de sănătate și nutriție al CDC, care a raportat că pe săptămână, consumatorii din SUA mănâncă ciocolată și bomboane de 2-3 ori și astfel de produse contribuie „în medie cu doar 40 de calorii pe zi și aproximativ cu o linguriță de zahăr adăugat pe zi.”

Actualitate

Zece ingrediente esențiale, o singură regiune: fragilitatea lanțurilor alimentare

Ciocolata, crema de alune, vanilia sau șofranul ajung pe...

AVI-GIIS intră în competiția „Ora de bun gust” ☀️ Premiile Gustul Ales 2026 cu două produse „Ca Altădată!”

Crearea și răspândirea rețetelor tradiționale pentru produsele din carne...

Comisia Europeană și BEUC: Danone se alătură lui Nestlé și Coca-Cola în reformularea etichetării

Comisia Europeană și BEUC anunță încheierea unui dialog de...

Plasticul nereciclat a costat România peste 5 miliarde de lei în mai puțin de cinci ani

România a plătit peste 5 miliarde de lei la...

Integrity Food Cert devine unul dintre puținii furnizori din România autorizați să livreze cursuri IFS în industria alimentară

Recunoaşterea oficială din partea IFS Academy plasează compania într-o...

Din aceiași categorie

EFSA stabilește priorități științifice pentru a ține pasul cu inovația alimentară

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) consideră că dezvoltarea...

Țările de Jos propun restricții pentru mai multe ingrediente botanice

Autoritățile olandeze au propus noi reguli pentru anumite plante...

Capcana rezultatului conform: aflați la 💠 ROASHOW 2026 ce ne spune, de fapt, un buletin de analiză

În industria alimentară, rezultatul „conform” este, firesc, rezultatul pe...

EFSA emite prima opinie pozitivă privind utilizarea CBD în alimentele din UE

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis pentru...

S-Acetyl Glutathione, evaluat favorabil de EFSA pentru utilizarea ca aliment nou în Uniunea Europeană

S-Acetyl Glutathione (SAG), propus de compania italiană Gnosis S.p.A....

EFSA confirmă siguranța sării de aspartam-acesulfam după reevaluarea îndulcitorului

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a finalizat reevaluarea...
spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Ciocolata, crema de alune, vanilia sau șofranul ajung pe mesele europenilor din câteva colțuri ale lumii. O analiză publicată de FoodNavigator arată că zece...
Industria dulciurilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea fraudelor alimentare, pe măsură ce prețurile materiilor prime cresc, lanțurile de aprovizionare...
Un nou val de presiuni asupra industriei alimentare este așteptat în următoarele 18 luni, pe fondul revenirii fenomenului climatic El Niño. După ani marcați...
Uniunea Europeană rămâne unul dintre cele mai importante centre mondiale pentru producția de dulciuri premium, datorită tradiției, măiestriei și capacității constante de inovare. Într-un context...
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat retragerea de pe piață a unui lot de înghețată comercializată în magazinele Lidl,...