După produsele cu susan și înghețatele și șerbeturile sunt supuse unei vaste operațiuni de rechemare, în Franța, datorită prezenței oxidului de etilenă. Sunt în curs și o serie de discuții pentru a se revizui termenii rechemărilor.
Criza de sănătate legată de prezența pesticidului oxid de etilenă nu se mai termină. După susan și condimente, este acum rândul agenților de îngroșare, în special al gumelor de guar și de salcâm, de a fi controlate de către autoritățile europene și franceze.
Drept urmare, peste 200 de mărci de șerbet și înghețată au fost rechemate în iunie, în Franța, în mijlocul unui val de căldură.
Dar și sectorul de nutriție parenterală, unde la fabricarea a o serie de produse se utilizează adesea gumă de guar, este, de asemenea, preocupat de aceste controale.
„În iunie, am văzut o creștere semnificativă a numărului de probe controlate”, confirmă Jérôme Ginet, directorul laboratorului de contaminanți de la Eurofins Analytics France. Acest lucru este legat, pe de o parte, de extinderea anchetei la alte materii prime care provin din India, dar și de planurile de control.











