FrieslandCampina România numește un nou Director de Resurse Umane

Începând cu luna septembrie 2021, Adriana Panait preia poziția de Director de Resurse Umane la FrieslandCampina România în urma promovării Alexandrei David în rolul regional de Director de Resurse Umane pentru Europa.

Adriana Panait s-a alăturat echipei FrieslandCampina România în 2015 în rolul de Senior HR Business Partner pentru funcțiile comerciale și de suport. De asemenea, a gestionat implementarea și integrarea diverselor proiecte de infrastructură și procese globale de HR la nivel local, facilitând implementarea Agendei de HR și a programului de schimbare a culturii organizaționale al FrieslandCampina România. Ea este absolventă a Facultății de Psihologie a Universității de Vest din Timișoara și are peste 15 ani de experiență în domeniul resurselor umane în diverse industrii, de la FMCG la servicii sau automotive, activând în companii precum Bega Grup, Ursus Breweries, Adecco România.

“Preluarea acestei poziții este o onoare pentru mine, dar și o provocare, în contextul unic al transformărilor aduse de pandemie pentru piața muncii. De-a lungul prezenței sale în România, FrieslandCampina a trecut prin mai multe transformări organizaționale care au făcut posibile performanțele  pe care le avem în prezent. Succesul de care se bucură produsele și brandurile noastre se datorează implicării și dedicării tuturor colegilor și sunt mândră că am fost parte din aceste echipe și până acum. În viitor, îmi propun ca din noua poziție să realizăm împreună noi proiecte care să pună în valoare aptitudinile și capabilitățile noastre de a pune zilnic pe mesele românilor lactate nutritive, de calitate. Îmi doresc să păstrăm și să dezvoltăm climatul de lucru în care fiecare angajat este mândru că face lucrurile ‹așa cum se cuvine›, că poate să contribuie la creșterea unui brand atât de îndrăgit precum Napolact.” a declarat  Adriana Panait, Director Resurse Umane FrieslandCampina România.

Despre FrieslandCampina România

 

FrieslandCampina România face parte din compania olandeză Royal FrieslandCampina, organizație aflată în topul celor mai mari producători mondiali de lactate.

FrieslandCampina este prezentă pe piața din România cu brandurile Napolact, Campina, Milli, Oke și Dots și oferă o gamă largă de produse: lapte de consum, iaurt, brânză, unt și gustări pe bază de lapte.

Brandul local Napolact, cel mai iubit brand de lactate pentru copii, conform FORBES în ultimii trei ani, este un brand în plină dezvoltare.

Actualitate

Zece ingrediente esențiale, o singură regiune: fragilitatea lanțurilor alimentare

Ciocolata, crema de alune, vanilia sau șofranul ajung pe...

AVI-GIIS intră în competiția „Ora de bun gust” ☀️ Premiile Gustul Ales 2026 cu două produse „Ca Altădată!”

Crearea și răspândirea rețetelor tradiționale pentru produsele din carne...

Comisia Europeană și BEUC: Danone se alătură lui Nestlé și Coca-Cola în reformularea etichetării

Comisia Europeană și BEUC anunță încheierea unui dialog de...

Plasticul nereciclat a costat România peste 5 miliarde de lei în mai puțin de cinci ani

România a plătit peste 5 miliarde de lei la...

Integrity Food Cert devine unul dintre puținii furnizori din România autorizați să livreze cursuri IFS în industria alimentară

Recunoaşterea oficială din partea IFS Academy plasează compania într-o...

Din aceiași categorie

EFSA stabilește priorități științifice pentru a ține pasul cu inovația alimentară

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) consideră că dezvoltarea...

Țările de Jos propun restricții pentru mai multe ingrediente botanice

Autoritățile olandeze au propus noi reguli pentru anumite plante...

Capcana rezultatului conform: aflați la 💠 ROASHOW 2026 ce ne spune, de fapt, un buletin de analiză

În industria alimentară, rezultatul „conform” este, firesc, rezultatul pe...

EFSA emite prima opinie pozitivă privind utilizarea CBD în alimentele din UE

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis pentru...

S-Acetyl Glutathione, evaluat favorabil de EFSA pentru utilizarea ca aliment nou în Uniunea Europeană

S-Acetyl Glutathione (SAG), propus de compania italiană Gnosis S.p.A....

EFSA confirmă siguranța sării de aspartam-acesulfam după reevaluarea îndulcitorului

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a finalizat reevaluarea...
spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Inteligența artificială își face simțită prezența tot mai mult în industria alimentară. În sectorul laptelui, tehnologia promite ceva ce părea, până de curând, greu...
În industria laptelui, unele voci nu mai au nevoie de prezentare. Atunci când vorbesc, piața ascultă, pentru că ceea ce transmit pornește din realitatea...
Industria laptelui și a produselor lactate se află într-o etapă de transformare, marcată de inovație, cu accent pe cererea pentru produse sustenabile și funcționale,...
Când fabrica devine conectată, riscul nu mai este doar în hala de producție Într-o fabrică modernă de carne sau lapte, foarte multe lucruri se întâmplă...
Industria lactatelor ar putea intra într-o nouă etapă de dezvoltare, în care siguranța alimentară și proprietățile funcționale ale laptelui să nu mai fie obiective...