Salata cu icre de știucă de Tulcea, protejată şi recunoscută în UE

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Regulamentul de punere în aplicare al Comisiei Europene din data de 28 mai 2021, în cadrul căruia „Salata cu icre de știucă de Tulcea” a fost înregistrat ca produs cu Indicație Geografică Protejată (IGP).

Produsul „Salată cu icre de știucă de Tulcea” – Indicație Geografică Protejată este o cremă pe bază de ulei de floarea-soarelui, de culoare albă-gălbuie, la prepararea căreia se utilizează minimum 29% icre, din care minimum 15% icre de știucă sărate cu bobul întreg și maximum 14% icre de pește deltaic sărate, în amestec cu apă carbogazificată și zeamă de lămâie.

Aspectul produsului este conferit de consistența cremoasă și omogenă, în care se disting boabele întregi de icre de știucă, iar produsul finit se diferențiază de alte produse din aceeași categorie prin faptul că pentru obținerea acestuia nu se utilizează aditivi alimentari de sinteză.

„Salata cu icre de știucă de Tulcea” este un produs care reprezintă tradiția locală de prelucrare a peștelui, iar metoda de preparare a acesteia este specifică ariei geografice delimitate.

Elementele menționate au creat premisele unei dezvoltări deosebite a tradițiilor pescărești și asigură legătura dintre caracteristicile produsului și condițiile naturale din aria geografică, respectiv Delta Dunării, care au condus la obținerea Indicației Geografice Protejate pentru „Salata cu icre de știucă de Tulcea”.

Actualitate

Zece ingrediente esențiale, o singură regiune: fragilitatea lanțurilor alimentare

Ciocolata, crema de alune, vanilia sau șofranul ajung pe...

AVI-GIIS intră în competiția „Ora de bun gust” ☀️ Premiile Gustul Ales 2026 cu două produse „Ca Altădată!”

Crearea și răspândirea rețetelor tradiționale pentru produsele din carne...

Comisia Europeană și BEUC: Danone se alătură lui Nestlé și Coca-Cola în reformularea etichetării

Comisia Europeană și BEUC anunță încheierea unui dialog de...

Plasticul nereciclat a costat România peste 5 miliarde de lei în mai puțin de cinci ani

România a plătit peste 5 miliarde de lei la...

Integrity Food Cert devine unul dintre puținii furnizori din România autorizați să livreze cursuri IFS în industria alimentară

Recunoaşterea oficială din partea IFS Academy plasează compania într-o...

Din aceiași categorie

EFSA stabilește priorități științifice pentru a ține pasul cu inovația alimentară

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) consideră că dezvoltarea...

Țările de Jos propun restricții pentru mai multe ingrediente botanice

Autoritățile olandeze au propus noi reguli pentru anumite plante...

Capcana rezultatului conform: aflați la 💠 ROASHOW 2026 ce ne spune, de fapt, un buletin de analiză

În industria alimentară, rezultatul „conform” este, firesc, rezultatul pe...

EFSA emite prima opinie pozitivă privind utilizarea CBD în alimentele din UE

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis pentru...

S-Acetyl Glutathione, evaluat favorabil de EFSA pentru utilizarea ca aliment nou în Uniunea Europeană

S-Acetyl Glutathione (SAG), propus de compania italiană Gnosis S.p.A....

EFSA confirmă siguranța sării de aspartam-acesulfam după reevaluarea îndulcitorului

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a finalizat reevaluarea...
spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Comisia Europeană a aprobat înregistrarea produsului românesc „Brânza frământată de Teaca” ca Indicație Geografică Protejată (IGP), o recunoaștere europeană care protejează denumirea și legătura...
În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, nu a fost înscris doar un produs, ci întreaga poveste a unui pământ binecuvântat. Babicul de Buzău a...
Într-o piață globalizată unde prețul dictează adesea volumul, Indicația Geografică rămâne singura armă capabilă să transforme originea într-un activ financiar și să deschidă porțile...
Cris-Tim Family Holding, liderul pieței de mezeluri și mâncăruri gata preparate din România, a finalizat preluarea activelor și mărcilor SALSI S.R.L. din Sinaia, companie...
După mai bine de un sfert de secol de negocieri tensionate, Uniunea Europeană și statele din blocul Mercosur – Brazilia, Argentina, Uruguay și Paraguay...