Factura nedorită a pestei porcine: cel puțin 50 de euro plătiți din buzunarul fiecărui român

Peste 650.000 de porci au fost sacrificați din cauza pestei porcine în România și au adus despăgubiri de peste 100 de milioane de euro, adică cel puțin 50 de euro plătiţi din buzunarul fiecărui român, informează Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), potrivit Mediafax.

„Această situaţie trebuie să-şi găsească un sfârşit, iar sfârşitul nu poate veni decât dacă – prin reglementări legale de tipul acestui ordin binevenit – Pesta Porcină Africană va fi oprită!”, spune APCPR.

Afirmația vine după ce Ministerul Român al Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat proiectul de Ordin nr. 24 din 29.01.2021 pentru stabilirea dimensiunilor tipurilor de exploataţii de suine.

„Toţi crescătorii de porci din România – cu exploataţii mici sau mari – au fost afectaţi încă din 2017 de evoluţia continuă şi agresivă a virusului PPA, care a determinat pierderi de peste 600 milioane de euro doar în exploataţiile profesionale, închiderea/lichidarea numai în ianuarie 2021 a unui număr de 45 de exploataţii de creştere a porcilor din toate categoriile, scăderea capacităţii de producţie la nivel naţional şi a numărului de animale destinate consumului intern de la 75% în 2016 la doar 25% în 2020, ceea ce afectează securitatea alimentară a României pe termen mediu şi lung”, se mai arată în informarea primită de la APCPR.

 

Actualitate

Zece ingrediente esențiale, o singură regiune: fragilitatea lanțurilor alimentare

Ciocolata, crema de alune, vanilia sau șofranul ajung pe...

AVI-GIIS intră în competiția „Ora de bun gust” ☀️ Premiile Gustul Ales 2026 cu două produse „Ca Altădată!”

Crearea și răspândirea rețetelor tradiționale pentru produsele din carne...

Comisia Europeană și BEUC: Danone se alătură lui Nestlé și Coca-Cola în reformularea etichetării

Comisia Europeană și BEUC anunță încheierea unui dialog de...

Plasticul nereciclat a costat România peste 5 miliarde de lei în mai puțin de cinci ani

România a plătit peste 5 miliarde de lei la...

Integrity Food Cert devine unul dintre puținii furnizori din România autorizați să livreze cursuri IFS în industria alimentară

Recunoaşterea oficială din partea IFS Academy plasează compania într-o...

Din aceiași categorie

EFSA stabilește priorități științifice pentru a ține pasul cu inovația alimentară

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) consideră că dezvoltarea...

Țările de Jos propun restricții pentru mai multe ingrediente botanice

Autoritățile olandeze au propus noi reguli pentru anumite plante...

Capcana rezultatului conform: aflați la 💠 ROASHOW 2026 ce ne spune, de fapt, un buletin de analiză

În industria alimentară, rezultatul „conform” este, firesc, rezultatul pe...

EFSA emite prima opinie pozitivă privind utilizarea CBD în alimentele din UE

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis pentru...

S-Acetyl Glutathione, evaluat favorabil de EFSA pentru utilizarea ca aliment nou în Uniunea Europeană

S-Acetyl Glutathione (SAG), propus de compania italiană Gnosis S.p.A....

EFSA confirmă siguranța sării de aspartam-acesulfam după reevaluarea îndulcitorului

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a finalizat reevaluarea...
spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Industria alimentară intră într-o nouă etapă, în care tehnologia nu mai este doar un instrument de eficientizare, ci un factor decisiv în lupta împotriva...
Un nou raport publicat de The Food Foundation, o organizație din Marea Britanie, atrage atenția asupra urgenței de a integra protejarea biodiversității în strategia...
Noile tarife comerciale impuse de administrația Trump au provocat deja o undă de șoc pe piețele globale de produse lactate. Sub denumirea populară de...
Spania este pe care să preia poziţia de lider în rândul celor mai mari producători de carne de porc din Uniunea Europeană (UE). Această titulatură...
Marea Britanie se confruntă acum cu un surplus de 95.000 de animale în fermele de porci, din cauza lipsei de personal. Potrivit Agerpres, fermierii încearcă...