Rectificarea unor erori privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor

A fost adoptat REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2021/1962 AL COMISIEI din 12 august 2021 de rectificare a anexei VI la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor.

În urma verificărilor, s-au constatat erori în anexa VI la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008. Astfel, prin Regulamentul delegat (UE) 2020/217 al Comisiei, care a modificat anexa respectivă, s-au adăugat o serie de substanțe în tabelul 3 din partea 3 a acesteia. Rubricile referitoare la substanțele 2,2’,2’’,2’’’,2’’’’- (etan-1,2-diilnitrilo)pentaacetat de pentapotasiu, acid N-carboximetilimino-bis(etilennitrilo) tetraacetic și (carboxilatometil)iminobis (etilennitrilo) tetraacetat de pentasodiu conțin erori legate de cuvântul de avertizare.

Substanțele în cauză sunt clasificate, printre altele, ca fiind toxice asupra unui organ țintă specific – expunere repetată (categoria 2) și, prin urmare, ar trebui etichetate utilizând cuvântul de avertizare „Warning” („Atenție”), care corespunde codului cuvântului de avertizare „Wng” în conformitate cu tabelul 3.9.5 din partea a 3-a a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008. Cu toate acestea, în Regulamentul delegat (UE) 2020/217 s-a introdus în mod eronat codul cuvântului de avertizare „Dgr” [abrevierea cuvântului „Danger” („Pericol”)] pentru substanțele menționate. Erorile respective ar trebui rectificate.

Prin urmare, în anexa VI la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008, în partea 3 tabelul 3 a șaptea coloană – „Codul (codurile) pictogramei, cuvântului de avertizare”, la rubricile referitoare la 2,2’,2’’,2’’’,2’’’’ – (etan-1,2-diilnitrilo)pentaacetat de pentapotasiu, acid N-carboximetilimino-bis(etilennitrilo)tetraacetic și (carboxilatometil)iminobis (etilennitrilo)tetraacetat de pentasodiu, codul cuvântului de avertizare „Dgr” se înlocuiește cu codul cuvântului de avertizare „Wng”.

Furnizorii nu sunt obligați să modifice, astfel cum se indică la articolul 1, eticheta sau ambalajul substanțelor sau al amestecurilor care le conțin pe care le-au introdus pe piață în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 înainte de 15 noiembrie 2021, deoarece codul cuvântului de avertizare eronat corespunde unei clase de pericol mai grave, iar menținerea pe etichetă a respectivului cuvânt de avertizare nu reduce nivelul de protecție a sănătății umane.

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și se aplică de la 1 octombrie 2021. Prin derogare, substanțele menționate la articolul 1 din prezentul regulament și substanțele și amestecurile care le conțin pot, înainte de 1 octombrie 2021, să fie clasificate, etichetate și ambalate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1272/2008, astfel cum a fost rectificat prin prezentul regulament.

Actualitate

Din aceiași categorie

EFSA stabilește priorități științifice pentru a ține pasul cu inovația alimentară

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) consideră că dezvoltarea...

Țările de Jos propun restricții pentru mai multe ingrediente botanice

Autoritățile olandeze au propus noi reguli pentru anumite plante...

Capcana rezultatului conform: aflați la 💠 ROASHOW 2026 ce ne spune, de fapt, un buletin de analiză

În industria alimentară, rezultatul „conform” este, firesc, rezultatul pe...

EFSA emite prima opinie pozitivă privind utilizarea CBD în alimentele din UE

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis pentru...

S-Acetyl Glutathione, evaluat favorabil de EFSA pentru utilizarea ca aliment nou în Uniunea Europeană

S-Acetyl Glutathione (SAG), propus de compania italiană Gnosis S.p.A....

EFSA confirmă siguranța sării de aspartam-acesulfam după reevaluarea îndulcitorului

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a finalizat reevaluarea...
spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Într-un sector în care igiena și siguranța alimentară sunt esențiale, fiecare detaliu contează. De la manipularea materiilor prime până la ambalarea produsului finit, respectarea...
Dezbaterea despre alimentele ultra-procesate (UPF) intră într-o nouă etapă, după apariția unei propuneri care schimbă perspectiva clasică de reglementare. În loc ca autoritățile să...
Dacă în anii trecuți sustenabilitatea și dietele restrictive dominau discursul public, anul acesta direcția de consum este dictată de gustări, arome intense și alimente...
Atunci când alegeți tehnologia de codare este important să aveți informații clare despre costul total al operațiunilor. Marcarea ambalajelor secundare, folosirea unui jet de...
Irosirea resurselor este o problemă spinoasă pentru producătorii de alimente din întreaga lume – poate apărea în multiple etape de producție și poate afecta...