În această perioadă, se alimentează în spațiul public o adevărată psihoză față de ambalajele produselor alimentare și teama de a nu se infecta cu virusul Covid-19. Mulți sfertodocți ies pe diferite canale de comunicare și avertizează cu ton alarmist asupra MARELUI pericol de contaminare prin ambalajele produselor alimentare ori chiar prin alimente.

Acesta este motivul demersului meu, inginer format cu multe ore de microbiologie la seminarii și laboratoare practice în timpul studenției la Facultatea de Tehnologia și Chimia Produselor alimentare din Galați. Conjuctura socio-economică după Revoluția din 1989 a făcut să fim ultima generație de absolvenți ai facultății care a mai beneficiat de repartiție guvernamentală și, poate ultima generație care a beneficiat și de un plan de stagiatură care ne-a dus prin toate departamentele întreprinderii de prelucrare a laptelui MIORIȚA SA din București.

Laboratorul de analize fizico-chimice și cel de microbiologie au fost favoritele mele, iar plecarea în concedii de maternitate ale colegelor mele de la laboratorul din fabrica de lapte din Fundeni m-a pus simultan pe poziția de coordonator al compartimentului CTC, de laborant pentru analize fizico-chimice și de laborant pentru analizele microbiologice.

Importanța unui laborator uzinal este capitală, pentru că, deși se preluau constant probe pentru analize la laboratoarele Direcției de Sănătate Publică și la cele ale Direcției Sanitar Veterinare, situația din teren necesita luarea de decizii rapide, care să stopeze eventualele deficiențe pe fluxul de fabricație în interiorul lunii, nu să realizezi la sfârșitul lunii că nu poți justifica pierderi prin declasare ca urmare a contaminării microbiene, ori pierderi de materii prime exprimate în unități de grăsime, indicatorul de raportare a rentabilității economice a unității precum și singurul instrument de decontare între procesator și furnizorul de materie primă, între unitatea comercială și procesator.

Așadar, articolul acesta este scris cu obiectivitatea omului care a lucrat sute-mii de analize fizico-chimice, sute–mii de teste microbiologice.

Pentru că o problemă inexistentă riscă să se transforme într-o psihoză, haideți să clarificăm subiectul ardent al ambalajelor produselor alimentare.

VEZI INREGISTRAREA INTERVIULUI REALIZAT  PE PAGINA DE FACEBOOK A RO.ALIMENT IN DATA DE 01.04.2020

Ce este ambalajul?

Pe măsură ce agricultorul, crescătorul de animale, culegătorul de fructe, apicultorul…Homo faber a produs mai mult decât era necesar propriei gospodării, a apărut nevoia de a schimba mărfurile, la început pe seama trocului (lapte pentru ouă, grâu pentru lemne, miere de albine pentru legume și fructe etc), apoi pe seama banilor. Porționarea alimentelor vândute necesita și ambalarea lor, folosind la început ambalaje naturale (stomace de porc, miel, ied, frunze – perșii foloseau frunze de palmier în care turnau siropul concentrat de trestie de zahăr, modelate sub forma unui cornet conic care putea ține siropul, până când acesta se solidifica, scoarța de copac etc), apoi au descoperit olăritul și au putut depozita, transporta și comercializa produsele alimentare de la locul de producere la locul de desfacere fără riscuri. În evoluția sa milenară, oamenii au descoperit diferite materiale de ambalare a produselor alimentare, împinse și de apariția organizărilor urbane și a regulilor de igienă care interziceau creșterea animalelor în ”cetate”.

Prin urmare, ambalajul încorporează mai multe funcții, dar cele mai importante sunt:

1. funcția de conservare și protecție a alimentelor / preparatelor culinare
2. funcția de manipulare, depozitare și transport
3. funcția de promovare a produselor alimentare / preparate culinare
4. funcția de informare a consumatorului și de protejare a acestuia de orice practici care ar putea să-i prejudicieze viața ori sănătatea.

Materialele din care sunt confecționate ambalajele alimentare sunt extrem de diverse și perfect adaptate pentru tipul de aliment, modul de conservare (la temperatura camerei, prin refrigerare, prin congelare, prin pasteurizare, prin sterilizare), durabilitatea minimală pe care producătorul o acordă produsului alimentar comercializat, reciclabilitate (sticlă), durabilitate și sustenabilitate (carton, hârtie), fără a menționa membranele comestibile în care sunt ambalate în vederea maturării biochimice a produselor alimentare nobile (salamurile crud-uscate, cârnații crud-uscați, brânzeturile fermentate etc).

Producătorii aleg cel mai potrivit tip de ambalaj pentru produsele alimentare luând în considerare următoarele caracteristici:

• A – proprietățile produsului care trebuie ambalat (umiditatea produsului, pH-ul, miros, grad de peroxidare, culoare, consistență etc)
• B – condițiile de transport, manipulare și depozitare (rutier, feroviar, aerian, maritim sau fluvial, durata transportului, durata stocării, numărul de operații de manipulare)
• C – metoda de ambalare, modul de închidere (manual, automatizat, la presiune atmosferică sau sub vid, cu sau fără intervenția gazelor – atmosferă modificată, adică cu protoxid de azot, dioxid  de carbon, oxigen, dar și argon ori heliu -, sigilare prin termosudare, închidere prin clipsare, la borcane, sticle – capace twist-off ori capace fixate prin presare)
• D – impactul ambalajului asupra mediului (reciclabil, de unică folosință, bio-degradabil, nedegradabil)
• Așadar, din punctul de vedere al tipului de material folosit pentru confecționare, ambalajele pot fi:

1. din materiale celulozice (hârtie- carton), simple sau cașerate cu folie de polietilenă ori multistrat (carton – polietilenă – aluminiu – polietilenă), cofraje pentru ouă
2. din materiale plastice (toate flacoanele pentru apă, sucuri, băuturi răcoritoare dar și pentru lapte, produse lactate, pâine, carne și preparate din carne, legume, fructe – proasptete sau deshidratate / afumate, ciuperci proaspete sau uscate, semințe, fructe uleioase, paste făinoase, crupe întregi – orez, arpacaș, grâu, hrișcă, mei, ovăz  – pseudo-crupe – orez sălbatic, quinoa, perle de tapioca)
3. din metal (folii de aluminiu, cutii de conservă, doze de băuturi răcoritoare, energizante, bere), tuburi deformabile (de muștar, maioneză, brânză topită), tuburi de frișcă cu aerosoli (spray), tuburi de coloranți alimentari tip spray, butoaie metalice
4. ambalaje din lemn (paleți, lăzi, butoaie)

Ambalajele pot fi individuale dar și de transport, care asigură păstrarea caracteristicilor alimentelor de la depozitul producătorului și până la punctul de desfacere detailist. 

Microbiologie aplicată

Pentru a asigura păstrarea tuturor caracteristicilor alimentului (nutriționale, organoleptice și de siguranță biologică), toate firmele care produc ambalaje pentru industria alimentară trebuie să fie autorizate din punct de vedere sanitar și sanitar-verinar, inclusiv cu un plan de siguranță a alimentelor pe baza principiilor HACCP.

Caracteristicile ambalajelor, în general, a celor microbiologice, în special, sunt definitorii pentru asigurarea funcțiilor menționate mai sus.

Legislația sanitară prevede condiții de admisibilitate a ambalajelor pentru alimente, așa cum se poate vedea în extrasul din lege (HG 924/2005, Figura  1).

Figura 1 – condiții de admisibilitate ambalaje pentru alimente (Ministerul Sănătății România)

Din punctul de vedere al producătorului de ambalaje, mașinile care formează aceste ambalaje sunt echipate cu sisteme combinate de dezinfectare, sterilizarea făcânduse cu apă oxigenată și/sau combinat cu sistem de radiații cu UV.

De asemenea, se mai aplică sterilizarea cu abur, mai ales la ambalajele din sticlă, polietilenă, PVC.

Ambalajele, formate separat de aliment ori simultan cu dozarea alimentului (caserolele de plastic în care se dozează iaurtul, de exemplu, ori mâncărurile gătite etc), vin în unitatea ambalatoare ori producătoare protejate, la rândul lor de folii de protecție, care să le conserve caracteristicile microbiologice în care au fost produse.

Virusurile nu au fost niciodate o amenințare pentru ambalaje, pentru că, spre deosebire de microorganisme (bacterii, drojdii, mucegaiuri) și paraziți (protozoare, nematode și cestode), virusurile sau inframicrobii sunt agenți infecțioși fără organizare celulară, reprezintă entități corpusculare ce includ acizi nucleici purtători ai informației genetice și parazitează obligatoriu celule vii, fără organizare structurală și funcțională a celulelor (de aceea nu cresc în dimensiune, nu se divid – deci nu se înmulțesc – nu au metabolism propriu) (Dan, V., 1999)

Majoritatea virusurilor nu conțin în același timp ambele molecule de acizi nucleici, de aceea au fost clasificate în adenovirusuri (conțin ADN) și ribovirusuri (conțin ARN).

Virusurile au apărut simultan cu primele forme de viață, teorii care explică geneza lor susțin că provin din celule procariote care au devenit parazite ca urmare a formării de acizi nucleici cu structură complexă, devenind independenți funcționând prin parazitare.

Virusurile au fost descoperite în 1882 de către Ivanovski, în 1915 Twort pune în evidență bacteriofagii iar în 1930 apar primele studii de morfologie virală.

Omenirea s-a confruntat cu epidemii virale care, în istorie, au dus la dispariția unor popoare (variola a decimat aztecii, mayașii și indienii americani), iar altele, comune animalelor si oamenilor, au fost mai bine studiate și în cele mai multe cazuri tratabile (turbarea, poliomielita, gripa, hepatita, HPV, SIDA), după cum și cele specifice regnului vegetal au putut și izolate și anticipate prin tratamente specifice (numai la plantele cerealiere se cunosc peste 25 de boli virale).

Ne putem îmbolnăvi de la ambalaje?

Nu, așa cum am scris, ele nu sunt ”vii”, nu au metabolism propriu, deci nu rezistă în aer. Bolile virale se transmit prin contact infecțios, prin leziuni sau prin inoculări (injectare sau vaccinare, înțepături de insecte transportoare de virusuri).

Se pot transmite boli virale prin alimente?

Da, dacă acestea provin de la animale bolnave de viroze (mai cunoscute și mai recente sunt gripa aviară și gripa porcină), dacă alimentele sunt manipulate neigienic (hepatită – boala mâinilor murdare, poliomielită – transmisă printr-un ribovirus pe cale oral-orală sau fecal-orală, deci tot ”mâini murdare”, herpesul – transmis prin contact al fluidelor persoanei infectate. Toate aceste boli virale sunt studiate de zeci de ani, vaccinul antigripal, antipolio, tratamentul specific al herpesului – sunt disponibile și accesibile tuturor, prin programele naționale de imunizare.

Legumele și fructele spălate cu apă prin imersare sau prin dușare, se pot ține în apă rece cu câteva cuburi de gheață și 50 ml oțet alimentar (9 grade acetice)/10 l apă, timp de 5 minute, apoi se pot limpezi și zvânta prin ștergere cu hârtie prosop ori cu prosop curat din pânză. În alimentația colectivă, fructele care se servesc spre consum ca atare sunt pulverizate cu o soluție de permanganat de potasiu, 2%.

Virusurile nu rezistă la temperaturi ridicate, peste 70 grade Celsius. Așadar, simpla gătire a alimentelor distruge virusul. Tradiția culinară românească este recunoscută pentru tratamentele termice la temperaturi ridicate, timp lung, prin urmare, această în perioadă, efortul restaurantelor care și-au repliat producția culinară spre take-away și home-delivery este să asigure păstrarea temperaturilor preparatelor peste 65 grade Celsius până la destinație, atunci când livrează mâncarea caldă. Dacă preparatele sunt livrate reci, un cuptor cu microunde vă asigură o încălzire rapidă, timp scurt. Evident că încălzirea mâncărurilor se poate face și clasic, pe plită sau aragaz, având în vedere porționarea mâncării pentru câte porții se mănâncă, restul fiind depozitat în frigider. Virusurile (chiar dacă au fost) au fost distruse de tratamentele termice de gătire, dar să nu riscați să faceți o toxiifecție alimentară!

Un raport al EFSA (Agenția Europeană pentru Siguranța Alimentelor) publicat pe pagina sa oficială pe  9 martie 2020 reiterează informația conform căreia nici o dovadă științifică care să demonstreze contaminarea cu corona-virus Covid-n-19 prin alimente. (https://www.efsa.europa.eu/en/news/coronavirus-no-evidence-food-source-or-transmission-route, 2020)

Cât timp rezistă virusurile, în general, și Covid-n-19 în special, pe diferite materiale?

Este evident că în absența unor poziții ferme din partea specialiștilor în microbiologie și virusologie, au proliferat informații care au indus panică și psihoză în rândul oamenilor, deși spălatul mâinilor cu apă și săpun după efectuarea operațiilor impure (cumpărături, dezambalat, dus gunoiul, transport public, folosirea WC-ului etc), înainte de masă, după masă etc, este cea mai la îndemână metodă de a îndepărta virusul, iar păstrarea mâinilor departe de ”porțile” de intrare ochi-nas-gură precum și integritatea epiteliilor, sunt măsuri suficiente de a ține virusul și bolile departe!

Tot alarmant este și faptul că, fără o miză care să justifice creșterea unui trafic pe bloggurile lor, unii au scos din context o procedură medicală aplicată în spitalele cu pacienți infectați cu noul corona-virus, aducând oamenii în pragul disperării, că nu-și puteau spăla zilnic unica canadiană cu care ieșeau la cumpărături ori ca să plimbe animalul de companie, ori că-și pulverizau spirt în păr după revenirea în casă, deși părul nu e cale de intrare a virusului, pentru că el nu cade, fiind un nano-microb care are nevoie de un ”vehicul” pentru a fi transportat, acesta fiind picăturile Pflügge, adică picături de secreție nazofaringiană ce conțin germeni patogeni ori virusuri expulzați prin vorbit, tuse și strănut.

Cum regulile de igienă individuală sunt foarte greu de monitorizat, soluția distanțării sociale și a izolării a fost singura metodă de prevenire a contaminării de la bolnav la omul sănătos.

Pe 31 ianuarie comitetul științific al prestigioasei publicații Science Direct a primit un studiu denumit ”Persistence of coronaviruses on inanimate surface and their inactivation with biocidal agents” pe care îl aprobă în aceeași zi, fiind publicat on-line pe 6 februarie. (https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0195670120300463 , 2020).

Conform acestui studiu , al căror autori sunt specialiști în epidemiologie și virusologie din Germania, remanența virusurilor depinde de densitatea virusurilor, așa cum se poate observa în tabelul 1.

Tabel 1 – rezistența virusurilor pe diferite suprafețe (selecție)

TC – temperatura camerei

De asemenea, tot același studiu indică și substanțele biocide recomandate, atât în ceea ce privește concentrația cât și timpul de acțiune (Tabel 2).

Tabel 2 – substanțele biocide și eficiența acestora (selecție)

Studiul concluzionează că nu sunt dovezi științifice care să argumenteze că virusul se transmite de pe suprafețele contaminate pe mâini, însă reiterează faptul că manevrele neigienice prin atingerea ochilor, nasului, gurii cu mâinile care au fost în contact cu suprafețele contaminate pot facilita transferul virusului în corp.

Ca măsură profilactică, autorii articolului recomandă aplicarea corectă și constantă a procedurilor de spălare cu apă și săpun, a aplicării soluțiilor biocide în concentrații adecvate și a aplicării consecvente a măsurilor de distanțare socială, a respectării adevărului în declararea condițiilor de autoizolare impuse, a urmării recomandărilor autorităților.

Din punctul meu de vedere, alătur acestor recomandări și  o alimentație diversificată și moderată, susținerea unei activități fizice (sport individual), păstrarea unei rutine zilnice, etașarea emoțională de știri alarmiste, filtrarea informațiilor  și a promovarea unei gândiri pozitive!

Bibliografie

(2020, 03 09). Retrieved from https://www.efsa.europa.eu/en/news/coronavirus-no-evidence-food-source-or-transmission-route 

Dan, V. (1999). Microbiologia produselor alimentare – volumul I. Galați: Alma.

https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0195670120300463 . (2020).

Ministerul Sănătății România, G. R. (n.d.). Ordinul 976 – 1998, HG 924 – 2005.