Parlamentul European a declarat că firmele care furnizează produse ce riscă să contribuie la defrișare vor fi „monitorizate și trase la răspundere” prin noile reglementări de tip „due diligence”. Dar grupurile de producători din domeniul agricol și-au exprimat îngrijorarea că noul regulament ar putea să nu fie conform cu standardele acceptate ale Organizației Mondiale a Comerțului (OMC).
Un nou regulament european stabilește reguli obligatorii de due diligence (a face tot ce este posibil, n.ed.) pentru companiile care vând produse în UE care sunt „asociate cu defrișarea și degradarea pădurilor”. Acesta vizează șase mărfuri – carne de vită, lemn, ulei de palmier, soia, cafea și cacao – și produse derivate din acestea, cum ar fi ciocolata.
Întreprinderile vor fi obligate să colecteze coordonatele geografice unde au fost produse mărfurile. „Această trasabilitate strictă este menită să asigure condiția ca numai produsele care nu implică defrișări să poată intra pe piața UE.“
În prevenirea defrișărilor și degradării pădurilor legate de produsele vândute pe piața europeană, autoritățile de reglementare europene au spus că acest lucru ar reduce emisiile de carbon legate de consumul UE cu „cel puțin” 31,9 milioane de tone metrice pe an.
„Inițiativa este revoluționară, arătând că UE dorește să determine schimbări în domeniu prin propriul exemplul și face un pas decisiv înainte, trecând dincolo de identificarea defrișărilor ilegale, încercând să monitorizeze orice defrișare determinată de expansiunea agriculturii determinată de producerea mărfurilor care intră în domeniul de aplicare al regulamentului”, a arătat Comisia într-un comunicat.
„Companiile care introduc pe piață mărfurile și produsele relevante vor fi obligate să pună în aplicare și să implementeze sisteme de due diligence pentru a preveni introducerea pe piața UE a produselor lce au legătură cu defrișările. Acestea vor fi monitorizate și trase la răspundere de autoritățile de aplicare dacă nu se conformează cerințelor regulamentului”, a subliniat CE.
Cum va funcționa?
Companiile vor fi obligate să depună o declarație într-un sistem informațional european care să confirme că au exercitat cu succes întreaga diligență necesară și că produsele pe care le introduc pe piață sunt conforme cu normele UE. Această declarație va oferi și informații pentru monitorizarea aplicării regulamentului, și anume coordonatele geografice ale fermei sau plantației în care au fost cultivate mărfurile.
Companiile vor fi obligate să parcurgă trei etape. În primul rând, vor trebui să asigure accesul la informații privind: marfa, cantitatea, furnizorul, țara de origine și coordonatele geografice. În al doilea rând, companiile vor trebui să utilizeze informațiile de geolocalizare pentru a evalua riscul din lanțul lor de aprovizionare. Și, în sfârșit, întreprinderile vor trebui să ia „măsuri de atenuare adecvate și proporționale”.
Furnizarea către autorități a datelor de geolocalizare va fi esențială pentru a confirma dacă produsele nu implică defrișări, deoarece acestea vor putea face referințe încrucișate cu datele de utilizare a terenurilor. „Combinarea geolocalizării cu monitorizarea de la distanță prin imagini prin satelit este de așteptat să sporească eficacitatea aplicării regulamentului”, au spus reprezentanții CE.
Un sistem de evaluare comparativă va fi, de asemenea, introdus pentru a semnala zonele cu risc mai mare. Acesta va fi gestionat de Comisie și va identifica țările ca prezentând un „risc scăzut, standard sau ridicat” de a avea legături cu defrișările. „Obligațiile operatorilor și autorităților vor varia în funcție de nivelul de risc al țării sau regiunii de producție, cu reduceri ale taxele de precauție pentru produsele care provin din țări cu risc scăzut și cu un control sporit pentru zonele de mare risc.“
Nevoia de colaborare
Autoritățile europene de reglementare s-au angajat, de asemenea, să colaboreze cu țările partenere, inclusiv cu guvernele, mediul academic, sectorul privat și societatea civilă, pentru a aborda cât mai eficient problema defrișării și a degradării pădurilor. Acestea au indicat intenția de a lansa discuții internaționale bilaterale și multilaterale privind politicile și acțiunile de stopare a defrișărilor.
Potrivit EuroCommerce, organismul comercial care reprezintă retailerii europeni, acest nivel de colaborare va fi crucial pentru succesul regulamentului.
„În săptămâna de după acordul de la COP 26 și pe măsură ce Europa importă și consumă aproape o treime din mărfurile agricole comercializate la nivel mondial, pare relevant ca instituția europeană (CE) să prezinte o propunere pentru a ajuta întreprinderile să evite contribuția la continuarea defrișărilor și schimbărilor climatice. Numai cu cooperarea dintre actorii privați ai lanțului de aprovizionare, prin acțiunile locale ale guvernului în țările producătoare și prin aplicarea armonizată a reglementărilor actuale și viitoare vom reuși să avem un impact concret și real asupra defrișărilor”, a declarat directorul general al EuroCommerce, Christel Delberghe.
Controversa asupra „benchmarking”-ului
EuroCommerce a subliniat că industria comerțului cu amănuntul se angajează să „își joace rolul” în combaterea defrișărilor. Cu toate acestea, organizația a subliniat și că retailerii fac parte dintr-un „lanț de aprovizionare foarte complex” și au nevoie de „ajutor și sprijin” pentru a identifica „unde sunt riscuri de defrișări”.
În acest sens, propunerile de „benchmarking” ale Europei se vor dovedi valoroase, a prezis EuroCommerce. „Propunerea de analiză comparativă a regiunilor din țările terțe ne va ajuta pe toți cei din lanțul de aprovizionare în identificarea zonelor de risc, și va fi un ajutor important în stabilirea priorităților în mecanismul de due diligence, precum și în stabilirea politicilor corecte și a instrumentelor pentru a stopa despăduririle“ a sugerat organismul industrial.
Cu toate acestea, a existat un dezacord la celălalt capăt al lanțului de aprovizionare. Asociațiile de fermieri europeni Copa și Cogeca și-au exprimat sprijinul pentru inițiativă, dar au subliniat că Europa nu poate lua măsuri unilaterale – blocul trebuie să acționeze în conformitate cu regulile OMC.
„Este esențial pentru sectorul agricol european ca ambiția politică a UE cu privire la acest subiect să fie pe deplin în conformitate cu ambițiile privind comerțul echitabil și concurența loială și cu legislația în vigoare.
„Este necesar să subliniem că, în calitate de membru al OMC, UE trebuie să respecte pe deplin regulile OMC și să asigure un sistem comercial multilateral deschis, transparent și echitabil. Ori, din acesty punct de vedere, propunerea actuală privind analizele comparative a țărilor și construirea unui sistem de clasificare este incompatibilă cu aceste reguli și poate avea consecințe grave asupra viitoarelor relații comerciale, putând să denatureze concurența atât la nivelul UE, cât și pe piața mondială.“
În acest context, Copa și Cogeca au spus că este „foarte important” ca UE să lucreze în parteneriat cu țările producătoare pentru a aborda cauzele fundamentale ale defrișărilor.
„Fermierii și cooperativele agricole din UE consideră că Regulamentul ar trebui susținut de măsuri concrete pentru a asigura o abordare graduală în implementarea sa și ar trebui să ofere fermierilor acces la o gamă largă de soluții alternative, precum și un plan UE pentru producția de proteine; ceea ce ar reduce dependența de importuri.
„Propunerea de a implementa lanțuri de aprovizionare separate, fără o tranziție adecvată ar putea avea un impact semnificativ nu numai asupra costurilor și a prețurilor, ci și cu privire la disponibilitatea produselor agricole de bază, conforme pentru piața UE.
„În cele din urmă, având în vedere degradarea pădurilor, este important ca CE să se concetreze pe criteriile de pus în aplicare în conformitate cu legislația în vigoare, înainte de a începe să construiască criterii de durabilitate și definiții care sunt încă în discuție la nivelul UE.“











