Oechipă de cercetători de la Institutul Max Planck pentru Cercetare a Metabolismului din Köln a făcut o descoperire revoluționară care ar putea explica de ce, chiar și după o masă copioasă, mulți dintre noi simțim nevoia de „ceva dulce”.
Așa-numitul „stomac de desert”, consider de curând o simplă glumă populară, ar putea avea o bază neurologică solidă.
Neuronii POMC, cheia poftelor post-masă
Cercetătorii au analizat comportamentul șoarecilor de laborator și au constatat că aceștia continuă să consume zahăr chiar și după ce atinseseră starea de sațietate. Studiul a identificat un grup specific de neuroni din hipotalamus, denumiți POMC (pro-opiomelanocortin), care au un rol dual: semnalează creierului că organismul este sătul, dar în același timp activează dorința pentru gusturi dulci.
Acest paradox biologic se explică prin eliberarea de ß-endorfine – substanțe opioide produse de organism care induce o stare de recompensă. Practic, chiar dacă organismul nu mai are nevoie de hrană, creierul răspunde la prezența zahărului printr-o reacție plăcută, ceea ce duce la consumul suplimentar de dulce.
Zahărul, mai mult decât o sursă de energie
Studiul, publicat în revista Science în februarie 2025, arată că pofta de dulce nu apare doar în momentul consumului efectiv, ci chiar și la simplă vedere a zahărului. Oamenii de știință au remarcat activarea neuronilor POMC înainte ca șoarecii să guste zahărul, sugerând că această reacție este adânc înrădăcinată în creier.
Mai mult, reacția nu a fost determinată de experiența anterioară cu zahărul – și șoarecii care nu mai consumă niciodată dulce au prezentat un tip de activare neuronală. Acest fapt sugerează existența unui mecanism înnăscut care determină organismul să caute și să consume zahăr ori de câte ori este disponibil.
Blocarea „stomacului de desert”
Pentru a verifica ipoteza, cercetătorii au blocat artificial căile opioide implicate în eliberarea ß-endorfinei. Rezultatul a fost clar: șoarecii sătui nu au mai manifestat interes pentru zahăr. Însă, acest lucru nu a avut nici un efect la animalele înfometate, ceea ce a confirmat ideea că fenomenul „stomacului de desert” este declanșat în special de sațietate combinată cu expunerea la dulce.
Relevanță pentru tratamentele împotriva obezității
Implicațiile acestei descoperiri sunt semnificative pentru domeniul sănătății publice. Cercetătorii cred că prin înțelegerea acestui mecanism se pot dezvolta tratament mai eficient împotriva obezității. Deși în prezent există medicamente care blochează receptorii de opiacee din creier, acestea nu au dat rezultate spectaculoase în scăderea în greutate. Combinarea lor cu terapii care țintesc și neuronii POMC ar putea da eficiență tratamentului.
„Creierul este programat evolutiv să controleze aportul de zahăr ori de câte ori acesta este disponibil”, afirmă dr. Henning Fenselau, liderul echipei de cercetare. El adaugă că studiile viitoare vor explora mai profund modul în care aromele dulci influențează activitatea cerebrală și comportamentul alimentar.
Echipa de la Max Planck pregătește noi cercetări pentru a evalua mai precis efectele zahărului asupra creierului uman. În paralel, se explorează posibilitatea dezvoltării unor terapii personalizate care să reducă tendința de a consuma dulciuri în exces, în special după mese copioase.
Descoperirile deschid noi perspective nu doar comportamentului alimentar, ci și asupra modului în care poate fi reglat consumul de zahăr – un factor critic în lupta cu obezitatea și bolile metabolice.
