Cercetare la Arad: mezeluri cu conținut redus de grăsimi

spot_img

Universitatea „Aurel Vlaicu” (UAV) Arad a lansat un proiect de cercetare pentru a produce un tip de mezeluri cu conținut redus de grăsimi animale.

Astfel, se dorește înlocuirea parțială a grăsimilor animale cu uleiuri vegetale prin folosirea unor tehnici inovative.

Potrivit AGERPRES, Universitatea a câştigat o finanţare de 593.995 de lei, după ce a depus proiectul la Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI).

Echipa care conduce cercetarea dispune de un laborator dotat cu tehnica necesară dezvoltării unor produse alimentare noi, iar proiectul se va desfăşura timp de doi ani.

„Proiectul ‘Îmbunătăţirea calităţii nutritive a unor produse din carne prin aplicarea de strategii tehnologice inovative’ vine ca o soluţie la problemele de sănătate declanşate de un consum tot mai ridicat de produse din carne în rândul populaţiei. Este cunoscut faptul că excesul de grăsimi animale creşte riscul de apariţie a bolilor cardiovasculare, astfel scopul acestui proiect este de a le înlocui parţial, în produsele procesate, cu grăsimi vegetale”, a declarat, miercuri, directorul proiectului, Simona Perţa-Crişan.

Cercetătorii din Arad îşi propun să găsească „soluţii tehnologice noi, fundamentate ştiinţific, prin care să fie înlocuite parţial grăsimile din produsele din carne cu substitute pe bază de uleiuri vegetale mai puţin exploatate, folosind tehnici inovative care să conducă la obţinerea de produse îmbunătăţite nutriţional şi cu o bună acceptabilitate în rândul consumatorilor”.

„Cercetarea reprezintă o prioritate pentru universitatea noastră. Fiecare proiect este un câştig pentru comunitatea academică şi certifică profesionalismul cadrelor didactice. Felicit pe cei care au muncit la acest proiect şi sunt convinsă că rezultatele vor confirma valoarea echipei de proiect”, a declarat rectorul UAV, Ramona Lile.

Cercetările au loc în cadrul Facultăţii de Inginerie Alimentară, Turism şi Protecţia Mediului din Arad.

Actualitate

EHPM cere reguli UE mai pragmatice privind ambalajele și deșeurile din industria suplimentelor

Producătorii Europeni de Produse de Sănătate (EHPM) solicită ca...

Cum a ajuns CINAR să fie cel mai apreciat producător de Döner Kebab din România aflați participând la 🫐 ROASHOW 2026

CINAR Food Production, unul dintre cei mai importanți furnizori...

Kiwi-ul verde, primul fruct proaspăt cu afirmație de sănătate autorizată de Comisia Europeană

Kiwi-ul verde a devenit primul fruct proaspăt pentru care...

Tradiție, vânat și pește: ARCA intră în competiția Ora de bun gust ☀️premiile Gustul Ales 2026

Din natură, direct în farfurie! ARCA este mai mult...

Din aceiași categorie

spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Un nou val de presiuni asupra industriei alimentare este așteptat în următoarele 18 luni, pe fondul revenirii fenomenului climatic El Niño. După ani marcați...
Un nou raport al Direcției Generale pentru Cercetare și Inovare sintetizează consultarea publică pentru viitoarea agendă strategică de cercetare și inovare a UE în...
Ediția aniversară ROASHOW 2026 are loc la în perioada 4-7 octombrie la Galați cu susținerea Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Prefecturii Galați, ANSVSA,...
Dieta bogată în acid linoleic influențează echilibrul inflamator al organismului. Un nou studiu realizat pe subiecți umani arată că un consum ridicat de acid linoleic...
Rafinăria Vega Ploiești, operată de Rompetrol Rafinare, marchează o nouă etapă în dezvoltarea portofoliului său industrial, după ce a început producția unui solvent cu...